Lexus a prezentat SUV-ul RZ, care se vrea rival pentru Mercedes-Benz EQC

De Pavel   |  15 Decembrie, 2021

Distribuie :

Lexus a dezvăluit noul model RZ 450e într-o serie de fotografii oficiale. SUV-ul folosește arhitectura e-TNGA pe care este contruită Toyota bZ4X și Subaru Solterra, oficialii declarând că rivalul principal cu care va concura noul RZ este Mercedes-Benz EQC.

Chiar și de la primele teasere, a devenit clar că 450e va primi o serie de caracteristici unice, pentru a nu fi asociat cu bZ4X sau Solterra și a se prezenta ca un model premium. EV-ul păstrează luminile de zi sub forma literei L, dar este lipsit de grila uriașă din față caracteristică pentru modelele Lexus cu motoare tradiționale. Montanții C sunt proiectați într-o manieră diferită, iar pe plafon sunt atașate două ”aripi” aerodinamice neobișnuite, în timp ce stopurile sunt unite printr-o bandă luminoasă care se întinde pe toată lățimea portbagajului. Mufa de alimentare pe toate cele trei vehicule electrice este situat în același loc.

Din păcate, nu există imagini de la interior, precum și informații despre sistemul de propulsie electric sau autonomia vehiculului. 

Pentru bZ4X și Solterra, sunt anunțate două versiuni, cu unul și două motoare electrice pe punțile față și spate (în al doilea caz, puterea lor totală este de 218 CP). Acestea sunt alimentate de o baterie cu o capacitatea de 71.4 kWh, care asigură o autonomie de 460 de kilometri, conform ciclului WLTC.

Anterior, sursele neoficiale declarau că RZ va oferi aceeași ”umplutură” la capitolul tehnic ca Toyota și Subaru, însă indexul 450e ar putea indica spre un sistem de propulsie mai potent. Cel mai probabil, deja în versiunea de bază, SUV-ul va fi oferi tracțiune integrală și va primi sistemul de distribuție a tracțiunii Direct4.

Debutul în plin sens al cuvântului, al noului Lexus RZ 450e, este așteptat în prima jumătate a anului 2022. Pe lângă Mercedes-Benz EQC, noutatea va concura cu Tesla Model Y, Audi Q4 e-tron și Genesis GV60.

Recomandate:

Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna