MAI revine la inițiativa de a pedepsi vitezomanii cu amenzi mai dure și suspendarea dreptului de a conduce

De Pavel   |  14 Februarie, 2022

Distribuie :

Ministerul Afacerilor Interne revine la proiectul de inițiativă prin care se propune ca șoferii vitezomani care depășesc cu peste 40 km/h viteza de circulație admisă pe un anumit sector de drum să fie sancționați mai dur.

Astfel, conducătorii ar putea fi privați de dreptul de a conduce pentru o anumită perioadă, chiar după prima încălcare. Modificările la Codul contravențional au fost publicate și la sfârșitul anului 2021, ulterior însă proiectul a fost retras după ce unele propuneri au stârnit nemulțumiri în societate.

Documentul propune noi divizări după nivelul de depășire a vitezei limite, dar și sancțiunea de suspendare a dreptul special de a conduce mijloace de transport. În prezent toți șoferii care depășesc viteza admisibilă de circulație cu 40 km/h sau mai mult sunt sancționați la fel, cu amendă de la 30 la 36 de unităţi convenţionale și cinci puncte de penalizare. Astfel, se propune ca:
- depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 40 la 60 km/oră să se sancționează cu amendă de la 30 la 36 unități convenționale, cu aplicarea a cinci puncte de penalizare și cu suspendarea de dreptul special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 45 de zile;
- depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum de la 60 la 80 km/oră să se sancționează cu amendă de la 45 la 50 de unități convenționale, cu aplicarea a șase puncte de penalizare și cu suspendarea de dreptul special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 60 la 75 de zile;
- depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum mai mult de 80 km/oră să se sancționează cu amendă de la 75 la 100 de unități convenționale, cu aplicarea a șapte puncte de penalizare și cu suspendarea de dreptul special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 90 la 105 zile.

În același timp, săvârșirea repetată, pe parcursul unui an, a depășirii vitezei de circulație cu 40 – 60 km/h se va sancționa cu amendă de la 100 la 150 unități convenționale, cu aplicarea a șase puncte de penalizare și cu suspendarea de dreptul special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 90 la 120 de zile. Totodată, dacă pe parcursul unui an șoferul va depăși, repetat, viteza admisă cu mai mult de 60 km/h, atunci va primi amendă de la 150 la 200 unități convenționale, cu suspendarea de dreptul special de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 150 la 180 de zile.

Sancțiunile pentru depășirea cu mai puțin de 40 km/h a vitezei admise vor rămâne aceleași:
- amendă de la 12 la 18 unități convenționale cu aplicarea a trei punct de penalizare pentru depășirea de la 10 la 20 km/h;
- amendă de la 18 la 24 unități convenționale cu aplicarea a patru punct de penalizare, pentru depășirea de la 20 la 40 km/h.

 

Recomandate:

Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie - Photo
Noutăți
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie

O potențială defecțiune la sistemul de baterii provoacă o amplă campanie de rechemare în Europa. Aproximativ 100.000 de modele electrice ale grupului Volkswagen sunt vizate, iar intervenții

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți - Photo
Noutăți
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți

Eleganță fără compromisuri, tehnologie discret integrată și un nivel de confort comparabil cu cel al unui lounge privat. Este despre noul Mercedes-Maybach S-Class, care ridică standardele segmentului

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna