Mercedes-Benz Star, la Chişinău

De AutoExpert   |  28 Octombrie, 2009

Distribuie :

 

Mercedes-Benz Star, la Chişinău

Recent, Chişinăul a fost gazda unui grandios eveniment organizat de unul dintre cei mai puternici constructori auto – Mercedes-Benz. Evenimentul poartă denumirea de Mercedes-Benz Star Experience şi se desfăşoară în ţările Europei de Est. Scopul acestei campanii este de a demonstra publicului larg „valorile”, capacităţile şi noile tehnologii ale automobilelor Mercedes-Benz, echipate cu sistemul de tracţiune integrală 4MATIC.
Caravana Mercedes-Benz Star, în afară de câteva camioane uriaşe, ce transportau echipament special, destinat amenajării poligonului de teste, a fost alcătuită din 2 automobile ML 500, 2 automobile ML 420 CDI, GL 450, GLK 320 CDI, GLK 350, G 320 CDI, E 220 CDI, E 350 CGI, S350 L (toate fiind versiuni 4MATIC).
Automobilele au putut fi testate atât pe şosea, cât şi pe un circuit off-road artificial, special construit pentru invitaţi. Acesta din urmă era compus din mai multe „aparate de exerciţii”.


Circuitul off-road, cea mai interesantă parte a evenimentului, a constat din patru etape, la care au participat doar SUV-urile. Prima etapă presupunea parcurgerea unei pante laterale de circa 28 de grade. La prima vedere nu pare nimic dificil pentru un SUV. De menţionat că panta este urcată doar cu roţile laterale, astfel, automobilul este înclinat destul de mult.
Etapa a doua a avut un grad de dificultate mai mare, fiind vorba despre parcurgerea denivelărilor abrupte din ambele părţi. În timpul parcurgerii acestui sector, automobilele rămâneau, pe moment, suspendate în aer pe două roţi.
Mai apoi a urmat şi proba „ridicării la cer”. Aceasta presupune urcarea unei pante înalte. Noi am numit acest sector „ridicarea la cer” deoarece în timpul urcării nu mai vedeai traseul pe care circuli, ci doar capota şi cerul.


Ultima proba a fost destinata exclusiv satisfacţiei spirituale a celui de la volan. De fapt, trebuie să recunoaştem că şi pentru spectatori aceasta probă oferă senzaţii extraordinare. Este vorba despre un „aparat” care funcţionează după principiul unui balansoar. Automobilul, în cazul dat, a reprezentat forţa care a pus în mişcare balansoarul. Urcarea pe acest aparat s-a efectuat încet şi lin, iar coborârea a fost plină de adrenalină şi senzaţii tari.


Bineînţeles, prezentarea celor şase modele dotate cu sistem de tracţiune integrală 4Matic nu a fost chiar un test-drive. A fost un eveniment plin de senzaţii, organizat cu o meticulozitate germană, pentru ca în final toţi participanţii să înţeleagă un mesaj foarte clar – capacităţile tracţiunii 4MATIC sunt aproape de limita imposibilului şi a senzaţiilor fantastice.

Recomandate:

Skoda Elroq Respectline: cehii prezintă un concept electric dedicat diversității - Photo
Noutăți
Skoda Elroq Respectline: cehii prezintă un concept electric dedicat diversității

Skoda Auto a lansat un vehicul concept special: Elroq Respectline. Evenimentul are loc în contextul Lunii Europene a Diversității, Această versiune unică a viitorului SUV electric Skoda Elroq es

Inna
Audi Quattro revine în forță: coupe retro cu 530 CP și caroserie din carbon, ediție limitată - Photo
Noutăți
Audi Quattro revine în forță: coupe retro cu 530 CP și caroserie din carbon, ediție limitată

Modelul legendar Audi Quattro a fost readus la viață într-o ediție modernizată, dar fidelă stilului anilor '80. Coupe-ul sport păstrează designul clasic, însă vine echipat cu tehnologi

Inna
Jaguar Land Rover reia exporturile în SUA, în pofida taxelor vamale impuse de Trump - Photo
Noutăți
Jaguar Land Rover reia exporturile în SUA, în pofida taxelor vamale impuse de Trump

Jaguar Land Rover a decis să reia exporturile de automobile către Statele Unite ale Americii, în pofida noilor taxe vamale de 25%, impuse recent de Donald Trump. Amintim că taxa afectează toate&

Inna
Un brand auto, care a lipsit 14 ani, renaște în Spania. Primul model va fi un pick-up PHEV - Photo
Noutăți
Un brand auto, care a lipsit 14 ani, renaște în Spania. Primul model va fi un pick-up PHEV

Marca spaniolă Santana va fi readusă la viață după ce a fost declarată în faliment, în 2011. Primele imagini ale noii generații au fost deja prezentate, iar modelul ales pentru relansare e

Inna
China interzice expresiile „condus autonom” și „condus inteligent” în reclamele auto - Photo
Noutăți
China interzice expresiile „condus autonom” și „condus inteligent” în reclamele auto

Autoritățile chineze au anunțat noi măsuri stricte privind modul în care sunt promovate automobilele echipate cu tehnologii avansate de asistență la condus (ADAS). În urma unei înt

Inna
Restricții de circulație în sectorul Buiucani din Chișinău. Măsura va fi aplicată până pe 26 mai - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Buiucani din Chișinău. Măsura va fi aplicată până pe 26 mai

Conducătorii auto din Chișinău sunt informați că, în conformitate cu o dispoziție emisă de Primăria Capitalei, pe strada Constantin Stere, în segmentul cuprins între străzile Eugen C

Inna