Mercedes înregistrează numele EQG, care anticipează apariția unui Gelandewagen full electric!

De Pavel   |  6 Aprilie, 2021

Distribuie :

Mercedes-Benz a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, pentru înregistrarea noului nume EQG. Astfel, reprezentanții mărcii confirmă zvonurile conform cărora G-Class ar fi comercializat și într-o versiune pur electrică.

Anul acesta, Mercedes-Benz va prezenta limuzina electrică EQS, a cărei lansare va avea loc în data de15 aprilie, iar debutul comercial deja în luna august. Aceasta va deveni analogul electric al celebrului S-Class, care se va vinde în două versiuni de putere. Aceeași formulă, nemții vor să o folosească și pentru Gelandewagen, iar în acest sens și înregistrează numele EQG.

Cererea pentru G-Class-ul electric a fost luată spre examinare de Oficiul European de Proprietate Intelectuală de la începutul lunii aprilie. Documentul de înregistrare al noului model Mercedes-Benz menționează numele: EQG 580 și EQG 560. Compania nu a dezvăluit încă alte detalii, însă se presupune că Gelandewagenul electric va apărea nu mai devreme de anul 2022.

 

Recomandate:

Testarea tehnică, din 1 iunie, va decurge conform unui nou regulament - Photo
Noutăți
Testarea tehnică, din 1 iunie, va decurge conform unui nou regulament

Inspecția tehnică periodică va fi efectuată mai rar. Un proiect în acest sens a fost aprobat, anul trecut, de Guvern. Prin urmare, pentru autoturismele private, inspecția va fi efectuat

Inna
Nissan Micra revine în Europa ca model 100% electric și autonomie de până la 408 km! - Photo
Noutăți
Nissan Micra revine în Europa ca model 100% electric și autonomie de până la 408 km!

Nissan aduce înapoi, în Europa, un nume cunoscut din gama sa compactă, Micra. De data aceasta, modelul vine cu o transformare completă: este 100% electric și construit pe aceeași plat

Inna
Volkswagen nu va mai utiliza prefixul „ID” în denumirile pentru mașinile electrice - Photo
Noutăți
Volkswagen nu va mai utiliza prefixul „ID” în denumirile pentru mașinile electrice

Volkswagen va renunța la prefixul "ID" din numele modelelor electrice. Se pare că modelele cu zero emisii vor obține nume "normale", nu doar o combinație de lidere și cifre. 

Inna
Noul Toyota RAV4 vine în Europa doar în configurație hibridă! Autonomie electrică de 100 km și versiune GR Sport cu 304 CP - Photo
Noutăți
Noul Toyota RAV4 vine în Europa doar în configurație hibridă! Autonomie electrică de 100 km și versiune GR Sport cu 304 CP

Toyota a prezentat oficial noua generație RAV4, care marchează o schimbare semnificativă pentru piața europeană: este primul RAV4 vândut exclusiv cu propulsie hibridă. După peste 15 milioane de

Inna
Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Oficialii celor două mărci ar fi purtat discuții în secret - Photo
Noutăți
Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Oficialii celor două mărci ar fi purtat discuții în secret

Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Cel puțin, acest subiect a fost discutat dintre oficialii Toyota și rivalii de la Nissan. Amintim că, anterior, Nissan negocia cu Honda, în privința unei fuziu

Inna
Honda schimbă direcția: taie miliarde din planurile pentru electrice și mizează pe hibride pe benzină - Photo
Noutăți
Honda schimbă direcția: taie miliarde din planurile pentru electrice și mizează pe hibride pe benzină

Honda a anunțat o modificare majoră a strategiei sale privind electrificarea. Producătorul japonez va reduce semnificativ investițiile planificate în dezvoltarea de vehicule electrice (EV), scăz

Inna