Niponii ar putea lansa o versiune electrică pentru modelul GT-R. Va fi inspirată din conceptul Hyper Force

De Inna   |  5 Ianuarie, 2024

Distribuie :

Potrivit declarațiilor unui reprezentant Nissan, există posibilitatea ca un GT-R cu zero emisii să debuteze până în 2030, inspirat de conceptul Hyper Force. 

La Salonul de la Tokyo, Nissan a prezentat conceptul Hyper Force, care promitea două motoare cu o putere totală de 1.341 CP și tracțiune integrală. Directorul de design al programului Hyper Force afirmă acum că există șanse mari ca acest concept să devină realitate până în 2030, transformându-se într-un succesor pentru actualul GT-R.

"Formele, proporțiile și alura nu sunt bazate pe o fantezie", a declarat Giovanny Arroba pentru Autocar.

Versiunea de serie a conceptului Hyper Force ar putea beneficia de 3 sau chiar 4 motoare electrice. De asemenea, se ia în calcul o versiune de performanță sub emblema Nismo.

În ceea ce privește bateriile, viitorul GT-R electric ar putea adopta acumulatori solid-state. Nissan a anunțat deja că lucrează la un model electric, echipat cu baterii solid-state, programat pentru lansare în 2028.

Recomandate:

Restricții de circulație în sectorul Buiucani din Chișinău. Măsura va fi aplicată până pe 26 mai - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Buiucani din Chișinău. Măsura va fi aplicată până pe 26 mai

Conducătorii auto din Chișinău sunt informați că, în conformitate cu o dispoziție emisă de Primăria Capitalei, pe strada Constantin Stere, în segmentul cuprins între străzile Eugen C

Inna
Audi Quattro revine în forță: coupe retro cu 530 CP și caroserie din carbon, ediție limitată - Photo
Noutăți
Audi Quattro revine în forță: coupe retro cu 530 CP și caroserie din carbon, ediție limitată

Modelul legendar Audi Quattro a fost readus la viață într-o ediție modernizată, dar fidelă stilului anilor '80. Coupe-ul sport păstrează designul clasic, însă vine echipat cu tehnologi

Inna
Jaguar Land Rover reia exporturile în SUA, în pofida taxelor vamale impuse de Trump - Photo
Noutăți
Jaguar Land Rover reia exporturile în SUA, în pofida taxelor vamale impuse de Trump

Jaguar Land Rover a decis să reia exporturile de automobile către Statele Unite ale Americii, în pofida noilor taxe vamale de 25%, impuse recent de Donald Trump. Amintim că taxa afectează toate&

Inna
Un brand auto, care a lipsit 14 ani, renaște în Spania. Primul model va fi un pick-up PHEV - Photo
Noutăți
Un brand auto, care a lipsit 14 ani, renaște în Spania. Primul model va fi un pick-up PHEV

Marca spaniolă Santana va fi readusă la viață după ce a fost declarată în faliment, în 2011. Primele imagini ale noii generații au fost deja prezentate, iar modelul ales pentru relansare e

Inna
Skoda Elroq Respectline: cehii prezintă un concept electric dedicat diversității - Photo
Noutăți
Skoda Elroq Respectline: cehii prezintă un concept electric dedicat diversității

Skoda Auto a lansat un vehicul concept special: Elroq Respectline. Evenimentul are loc în contextul Lunii Europene a Diversității, Această versiune unică a viitorului SUV electric Skoda Elroq es

Inna
China interzice expresiile „condus autonom” și „condus inteligent” în reclamele auto - Photo
Noutăți
China interzice expresiile „condus autonom” și „condus inteligent” în reclamele auto

Autoritățile chineze au anunțat noi măsuri stricte privind modul în care sunt promovate automobilele echipate cu tehnologii avansate de asistență la condus (ADAS). În urma unei înt

Inna