Noua armă BMW: Seria 6 Gran Coupé

De AutoExpert   |  12 Decembrie, 2011

Distribuie :

Noua armă BMW: Seria 6 Gran Coupé

Pentru cei pe care îi cheamă Mercedes-Benz CLS, Audi A7 Sportback sau poate Porsche Panamera, noul model prezentat de BMW este un motiv serios de îngrijorare. A trecut ceva timp de la prezentarea conceptului Gran Coupé la Salonul Auto de la Beijing din luna aprilie a anului 2010, dar acum aşteptarea a luat sfârşit: BMW ne arată noul Seria 6 Gran Coupé.

Modelul are o lungime de 5.007 milimetri şi este mai lung în comparaţie cu versiunea în trei uşi cu 111 milimetri. Nu este doar o senzaţie de lungime accentuată – spaţiul pentru pasagerii din spate este mult mai generos. În lăţime, Seria 6 Gran Coupé are 1.894 de milimetri, iar în înălţime măsoară 1.392 de milimetri. Dacă vrei să-l compari cu noul sedan Seria 5, vei constata că este cu 102 milimetri mai lung, cu 34 de milimetri mai larg şi cu 72 de milimetri mai scund.

Dincolo de portiere vei găsi în mare parte acelaşi interior pe care îl are şi Seria 6 Coupé, dar cei de la BMW au folosit materiale noi şi inserţii proaspete, iar poziţia scaunelor este puţin mai înaltă. Teroretic, la interior ar fi loc pentru ″4+1 persoane″. Portbagajul are 460 de litri, adică fix la fel cum are şi cel de pe Seria 6 Coupé.

BMW Seria 6 Gran Coupé se va lansa pe piaţă în trei versiuni de motorizare, dar toate conectate la o cutie de viteze automată cu opt trepte. In primul rând, versiunea pe benzină 640i va avea un motor de 3.0 litri cu şase cilindri în linie şi va livra 320 CP. Astfel, sprintul de la 0 la 100 km/h se va realiza în 5,4 secunde, iar viteza maximă va fi de 250 km/h. Pe de altă parte, motorul diesel 640d va avea aceeaşi capacitate, dar va oferi 313 CP. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h şi viteza maximă vor fi identice, dar consumul mediu va fi diferit – între 5,5 şi 5,7 l/100 km, în comparaţie cu 7,7 şi 7,9 l/100 km în cazul lui 640i.

Ultimul, dar nu cel din urmă este tot un motor pe benzină, disponibil pentru versiunea 650i. De această dată este vorba despre un propulsor V8 de 4.4 litri care va fi capabil să furnizeze 450 CP. Demarajul de la 0 la 100 km/h se va realiza în 4,5 secunde, urmând ca viteza maximă să fie atinsă la 250 km/h. Consumul mixt va avea o valoare cuprinsă între 8,6 şi 8,8 l/100 km. Mai mult decât atât, în acest caz puterea va fi disptribuită atât către puntea spate, cât şi printr-un sistem de tracţiune integrală. Totuşi, pentru cei care îşi doresc o sălbăticiune V8 cu 560 CP, purtătoare de emblemă M6 Gran Coupé, va mai dura o vreme până când şi acesta se va alătura gamei.

Noul BMW Seria 6 Gran Coupé va debuta la Salonul Auto de la Geneva în luna martie a anului 2012.

Recomandate:

Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna