Noua Octavia Combi – primele detalii

De AutoExpert   |  8 Februarie, 2013

Distribuie :

Noua Octavia Combi – primele detalii

În cadrul Salonului Auto de la Geneva constructorul ceh va dezvălui, în premieră mondială, noul Octavia Combi. Modelul, ajuns deja la a treia generaţie, propune spaţiul interior pe care de obicei îl regăsim în segmentul mediu.

Comparativ cu vechiul model, Skoda Octavia Combi este cu 90 de mm mai lung şi cu 45 de mm mai lat. Ampatamentul a crescut şi el cu 110 mm. Toate aceste noi dimensiuni duc către un spaţiu interior extrem de generos. Pasagerii de pe locurile din spate vor avea 73 de mm în faţa genunchilor, în vreme ce portbagajul va înghiţi până la 610 litri. Atunci când se rabatează bancheta spate, modelul ceh promite un portbagaj de 1740 de litri.

Totodată, modelul break preia toate atributele fratelui său hatchback, printre care şi soluţiile inovative de ancorare, podeaua dublă, spaţiile pentru recipiente şi sisteme multimedia, precum şi plasele din portbagaj. Iar pentru a se diferenţia, el plusează şi cu un punct de ancorare pentru haine, o funcţie de rabatare uşoară a banchetei spate şi chiar a scaunului pasagerului faţă atunci când aveţi de transportat obiecte foarte lungi.

La nivel estetic, Octavia şi noul Octavia Combi diferă în partea posterioară, unde linia acoperişului coboară încet către un hayon nou, cu blocuri optice noi, extinse până pe aripile spate şi prevăzute cu LED-uri, dispuse sub tradiţionala formă a literei ”C”.

Break-ul beneficiază şi de mai multe sisteme de siguranţă, printre ele se numără prevenirea coliziunilor în lanţ, City Emergency Braking Function (care evită accidentele la viteză mică în oraş), Driver Activity Assistant (responsabil cu detectarea oboselii), asistentul pentru menţinerea benzii de rulare şi sistemul de alternare a luminilor de drum. Lista de airbaguri este şi ea numeroasă şi include până la 9 unităţi.

Noile motoare pe care Skoda le va instala pe Octavia Combi au rolul de a reduce consumul, în medie, cu 17% faţă de vechea generaţie.

Gama va include patru unităţi pe benzină şi patru dieseluri, printre ele se va numără şi versiunea economică GreenLine, despre care Skoda susţine că va consuma, în regim mixt, doar 3.4 litri/100 de kilometri şi va emite 89 g/km.

Recomandate:

O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna