Noutăți
Asociația EuroNCAP a publicat rezultatele testelor sistemelor de asistență la condus ale 19 utilitare comerciale vândute în Europa. În concluzie, specialiștii companiei au criti
Jaguar dezvoltă un nou vârf de gamă în segmentul SUV-urilor, J-Pace. Viitorul model va fi 100% electric și se va construi pe platforma modulară MLA, împrumutată de la sedan
Directorul global al mărcii Ford pentru vehiculele electrice, Jason Castriota, a explicat de ce primul SUV-al mărcii a primit numele de Mustang. Marketologii producătorului american au decis să m
Salonul Auto de la Tokyo, care urma să aibă loc între 15 și 17 ianuarie 2021, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus, iar organizatorii promit că vor returna banii tuturor celor care a
Șeful Renault, Luca De Meo, a declarat că în ianuarie 2021 va prezenta Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi, noul plan de restructurare a mărcii, care a fost numit "Renaulution 
Toyota a prezentat un nou kei car compact pentru piața din Japonia, unul electric de această dată. Modelul a fost deja lansat la nivel local, publicul-țintă al căruia sunt clienții corporativi, inclus
Producătorul de automobile din Ulianovsk și-a propus să cucerească un nou continent - SUA! Aici mașinile rusești vor fi redenumite și cu mici modificări vor fi disponibile cumpărătorilor interesa
Land Cruiser, consacratul SUV-ul de la Toyota își va lua în scurt timp rămas bun de la SUA. O sursă oficială a declarat pentru publicația Car and Driver că modelul va fi sco
Anul 2021 ne bate în ușă deja, iar ceea ce ne așteaptă în viitor este de-a dreptul wow. Mașini zburătoare, supercaruri rapide, noi recorduri de viteză maximă, EV-uri cu autonomie la c
Juriul concursului European Car of the Year a publicat lista pretendenților pentru principalul premiu automobilistic din Europa. În prezent, lista cuprinde 29 de modele, însă deja pe
Au apărut detalii despre a doua încercare a hypercarului SSC Tuatara, de a stabili un record de viteză. Potrivit bloggerului Robert Mitchell, care a asistat la cursele care au avut loc pe 1
Se mai întâmplă și d-astea! Modelul Ioniq 5 ce trebuia să încununeze ofensiva electrică a brand-ului special creat de către coreenii de la Hyundai, în care aceștia își pu
După anunțul făcut ieri de către autorități, precum că centrul orașului urmează a fi blocat parțial, cu circulația sistată în perimetrul mai multor străzi, astăzi revenim cu o noutate bună. Libe
Circulă vorba în târg că Mercedes, în taină, a pornit un nou proiect de SUV de înaltă performanță. Acesta se va alătura pentru început, modelului AMG GT 4Door, pentr
Veste proastă pentru fanii Volkswagen e-Golf. După 7 ani de la începerea producției și 145.561 unități asamblate în cadrul a două fabrici, modelul intră în istorie. Astăzi, construct
Întâmpinați cel mai puternic model non-hybrid din istoria McLaren, dar și unul din cele mai exclusive. Mașina de performanță va fi disponibilă exclusiv pe piața din SUA, deo
Elon Musk face o noua declarație virală pe contul său de Twitter. De această dată, omul de afaceri american a dezvăluit că anterior a încercar să vândă Tesla celor de la Apple, atunci c&ac
Portalul AutoGoda.ru a anunțat finalistul pentru cel mai bun și mai fiabil automobil al anului 2020, în clasamentul mașinilor accesibile, multi funcționale, iar acesta este un automobil rom&acir
Volvo anunță că va lansa un nou model pur electric în primăvara anului 2021, odată cu actualizarea strategiei sale de electrificare a gamei. Viitorul EV va primi aceeași arhitectură CMA ca