Noutăți

Noutăți
În semn de respect BMW dedică un videoclip celor de la Mercedes-Benz. Finalul este uimitor!

Pentru Mercedes-Benz, ziua de 22 mai va fi una memorabilă. Este ziua în care CEO-ul companiei, Dieter Zetsche, s-a retras din funcție, după mai bine de o decadă cât a fost la cârma Daimler AG, din 200

Redactor AE
Noutăți
Atenție șoferi! Transnistria anunță despre noua modalitate de încasare a amenzilor

Autoritățile din regiunea transnistreană anunță despre o serie de modificări legislative conform cărora amenzile pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră nu vor mai putea fi achitate pe loc,

Pavel
Noutăți
BMW celebrează 35 de ani a modelului M5 printr-o versiune specială cu finisaje aurii și peste 600 CP!

Compania BMW, deja tradițional, celebrează aniversarea modelului M5 în fiecare cinci ani, printr-o versiune specială. De această dată se împlinesc 35 de ani de la lansarea primului model M5. Astfel co

Pavel
Noutăți
Am ajuns să o auzim și pe asta. Ferrari pregătește debutul unui SUV de 700 CP care va concura cu Urus!

Piața dictează tendințele, iar acestea ne arată că cele mai populare vehicule sunt SUV-urile. Astfel producătorii auto, chiar și cei care de-a lungul anilor au construit doar supercaruri, sunt nevoiți

Pavel
Noutăți
Skoda Superb facelift își dezvăluie posteriorul într-un nou teaser VIDEO

Skoda a publicat un teaser video nou cu viitorul Superb facelift. O mașină foarte populară în țara noastră. Ce mai exact vor să ne dezvăluie cehii, vedeți în cele ce urmează.Campania de promovare a

Redactor AE
Noutăți
Chișinău Arena ar putea încadra un autodrom omologat de FIA!

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a avut o întrevedere cu Zrinko Gregurek, Vicepreședinte pentru Sport al Consiliului Mondial al Sportului cu motor (WMSC), Federația Internațion

Pavel
Noutăți
Niki Lauda, legenda Formula 1, s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani (VIDEO)

De trei ori campion mondial, Niki Lauda, fost pilot de Formula 1, a pășit în lumea celor drepți la vârsta de 70 ani. Anterior, austriacul suferise un transplant de plămâni.O adevărată legendă a Form

Redactor AE
Noutăți
Taximetriștii au ajuns din nou în vizorul ANTA și INP! Se anunță noi operațiuni

Taximetriştii din Moldova vor fi verificaţi minuţios de către inspectorii de patrulare. INP a anunţat astăzi că a luat această decizie, după ce de la începutul anului a depistat 450 de şoferi de taxi

Redactor AE
Noutăți
Limitatorul de viteză, sistemul de frânare de urgență și etilotestul, ar putea deveni sisteme de siguranță obligatorii pentru mașinile din UE!

O serie de sisteme de siguranță noi ar putea deveni obligatorii pentru mașinile din Uniunea Europeană, începând cu anul 2022! Potrivit publicației The Sun, vehiculele noi ar trebui să fie dotate cu un

Pavel
Noutăți
Doi moldoveni, au dominat podiumul la etapa de Drag Racing din Ucraina cu peste 2.000 de cai putere!

Vă îndemn solemn, să serbați victoria moldovenilor noștri la etapa de Drag Racing din Uman, Ukraina!Puterea sumară a acestor doi bolizi, Nissan GT-R și Audi 80/90 (că e un Frankenstein), trece de 2.

Redactor AE
Noutăți
(FOTO) Noul Nissan LEAF a ajuns în showroom-ul dealerului oficial din Moldova! Vezi ce preț are și ce oferă noul EV

Nissan LEAF a debutat în anul 2009, la Salonul Auto din Tokyo, iar în data de 1 aprilie 2010, compania niponă a deschis caietul de comenzi pentru clienții din SUA și Japonia. Opt ani mai târziu Nissan

Pavel
Noutăți
Date statistice: Tot mai mulți moldoveni aleg să procure mașini noi! Dacia rămâne lider în topul preferințelor

În primele patru luni ale acestui an, moldovenii au cumpărat 1.971 de automobile noi. Cifra este cu 7,1 la sută mai mare, decât în aceeaşi perioadă a anului 2018 şi cu 34,5%, decât în 2017, transmite

Pavel
Noutăți
S-a dat startul lucrărilor de aplicare a marcajului rutier pe străzile din capitală!

Primăria municipiului Chișinău informează că de astăzi au început lucrările de aplicare a marcajului rutier pe străzile din Chișinău. Prioritar, serviciile municipale vor interveni pe trecerile pieton

Pavel
Noutăți
În seara zilei de astăzi mai mulți automobiliști se vor aduna la un protest contra prețurilor exagerate la carburanți!

Astăzi, 17 mai, în Piața Marii Adunări Naționale din capitală, va avea loc un protest contra majorării prețurilor la combustibil. Despre desfășurarea acestui eveniment au anunțat pe rețelele de social

Pavel
Noutăți
Surpriză pentru șoferii din țară! Au crescut prețurile la benzină și motorină

Benzina și motorina s-au scumpit! Stațiile PECO din Republica Moldova au afișat noile prețuri la carburanți. Astfel, prețul pentru un litru de benzină, dar și motorină a crescut în medie cu un leu.P

Pavel
Noutăți
(FOTO) Audi dă lovitura și anunță facelift-ul modelului A4! Gama de motoare se extinde, iar S4 va oferi 342 CP

Nemții de la Audi lovesc dureros în concurenți și anunță despre facelift-ul modelului A4, care urmează să apară în anul 2020! Acesta primește modificări de ordin estetic dar și un upgrade important al

Pavel
Noutăți
Porsche Cayenne Coupe debutează în 2020 cu un V6 de 434 cai putere!

Totul a început cu BMW X6, iar după ce și Mercedes-Benz a intrat pe segmentul Sport Activity Coupe, a urmat o adevărată explozie de oferte, cu Audi, VW, Skoda și iată că și Porsche.De fapt, tot grup

Redactor AE
Noutăți
Sezonul de nunți ar putea aduce unora nu doar veselie, dar și amenzi de minim 2250 lei

Veselie, gălăgie, claxonat intensiv și deplasarea în coloană. Este un obicei vechi, dar care iată că poate aduce amenzi noi, celor care uită de normele în vigoare și regulamentul circulației rutiere.

Redactor AE
Noutăți
Este oficial! Skoda Superb, cel mai popular model al cehilor pe piața din Moldova, va primi un facelift până la sfârșitul lunii mai!

După ce a publicat zilele trecute prima schiță oficială cu viitorul Superb facelift, producătorul ceh Skoda ne oferă acum încă un detaliu important cu privire la viitorul model!Mai exact, Skoda a ți

Pavel
Noutăți
(VIDEO) Bentley Ultratank, este noua armă a rușilor pentru drumurile rele și zile apocaliptice

Celebrul blogger rus, AcademeG, tocmai a publicat o nouă lucrare îndrăzneață, un Bentley Continental GT pe șenile! De curând el și echipa sa au reușit să scoată mașinăria la primul test pentru a vedea

Redactor AE
  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 313
  5. 314
  6. 315
  7. 316
  8. 317
  9. 318
  10. 319
  11. ...
  12. 803
  13. 804

Trending