Noutăți
Institutul NAMI şi-a lăsat dezvăluite o parte din lucrările sale de proiectare şi construcţie a limuzinei prezidenţiale pentru preşedintele Federaţiei Ruse. Din presa străină aflăm că proiectul "Corte
Iron Knight sau Cavalerul de Fier, cum este supranumit acum capul tractor de la Volvo, a fost cândva un camion de serie, care urma să îşi trăiască viaţa într-o rutină zilnică, prestând servicii de tra
Clipe de groază pentru locuitorii unui orășel din Italia. Un moldovean în stare de ebrietate a furat un autoturism, s-a urcat la volan și conducea cu o viteză de peste 100 km/h.Incidentul s-a produs
Numărul șoferilor prinși băuți la volan este foarte mare iar acest lucru duce la accidente tragice care la fel, sunt în continuă creștere în țară. Pentru evitarea pericolului la care vă expuneţi
O cursă cum mai vezi poate doar în filmele de producţie americană, în care un camion imens aleargă un biet hatchback. De această dată însă, de regie s-au ocupat cei de la Red Bull iar actorii sunt pil
Surpriză pentru şoferii din capitală. Primăria a decis să suspende traficul rutier pe bulevardul Ştefan cel Mare, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu str Mihai Viteazul şi sensul giratoriu de pe
Am fost surprins să văd astăzi noul marcaj rutier aplicat pe o porţiune a bulevardului Ştefan cel Mare din capitală, inclusă în perimetrul PMAN. Curbele desenate pe asfalt ar putea induce uşor şoferii
Şase etaje şi circa 7.000 de metri patraţi numără cel mai nou şi mai pompos showroom Bentley din lumea întreagă. Edificiul construit în Dubai a fost deschis clienţilor chiar săptămâna aceasta şi îi în
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor din Republica Moldova a emis un nou ordin în care solicită ca toate obiectele funerare amplasate pe marginea traseelor din țară să fie scoase,
În proiectul de modificări la politica bugetar-fiscală pentru anul 2017 se prevede stabilirea cotei accizului pentru autoturisme în valută națională MDL, fiind aplicată rata medie a cursului valutar o
Când îţi e lumea mai dragă şi speri la mai bine, încerci să fii tolerant şi limpede în acţiuni, atunci te împiedici de încă o dovadă video, care îţi demonstrează că lupul îşi schimbă blana dar năravul
Din câte probabil aţi observat şi în postările precedente, angajaţii de la NHTSA, SUA, sunt practic obsedaţi de siguranţa traficului rutier. Zi de zi, specialiştii acestei instituţii găsesc noi şi noi
Supercarul electric, construit de compania croată Rimac Automobili, nu este chiar o noutate pentru lumea auto. Sportiva botezată Concept One a fost prezentată pentru prima oară în urmă cu trei ani, ia
Producătorul de maşini Avto-VAZ marchează anul acesta 50 de ani de prezenţă în industria auto. Vreme de cinci decenii, ruşii au produs nu doar maşini tăioase, urâte şi ieftine, ci şi alte modele ca La
Land Rover a prezentat primile informaţii oficiale cu noul model entry-level, Range Rover Sport, pus în mişcare de motorizarea de 2.0 litri pe motorină, denumită şi Ingenium. În această versiune, Spor
Doi tineri cu vârstele de 17 şi respectiv 23 ani, originari din raionul Anenii Noi, au fost încătuşaţi de către ofiţerii de investigaţii ai IP Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău de
Viitorul este mai aproape decât am fi crezut, sau poate chiar mai aproape decât ne-am fi dorit unii dintre noi. Motoarele cu ardere internă devin tot mai sofisticate, tehnologiile mult mai avansate, i
Traffic Light Information, pe care am prescurtat-o la TLI este un sistem care va permite şoferilor să afle cât le-a mai rămas de aşteptat până la culoarea verde a semaforului! Tehnologia va fi disponi
Mai în glumă mai în serios, dar se pare că noi ne putem mândri măcar cu ceva. Faptul că avem drumuri atât de proaste, încât nu vom avea nevoie niciodată de asemenea limitatoare de viteză inteligente,
Patru automobile într-o singură noapte au fost jefuite în curtea unui bloc din Coloniţa. Hoţii au luat tot ce au găsit mai bun, de la bani şi chiar până la un acumulator de sub capota maşinii! Potrivi