Noutăți
Cetăţenii Republicii Moldova vor putea depune actele, în viitorul apropiat, la autorităţile italiene pentru conversiunea permisului de conducere de tipul DL 2015. În acest sens, Executivul a aprobat î
După ce ne-au ademenit cu vârfurile de gamă XC90, S90 și V90, suedezii de la Volvo se mișcă spre zona entry-level a gamei sale de automobile, acolo unde, a debutat cu două concepte absolut nou. Aceste
Despre acest lucru informează redacţia NOI.md. Potrivit portalului moldovenesc de ştiri, în 2017 ar putea fi introdus un nou tip de ecuson pentru testarea tehnică, care nu va mai fi aplicat pe parbriz
Ultragierea (jignire, ofensă), opunerea de rezistență sau aplicarea violenței față de funcționarii publici, ar putea fi pedepsită cu o amendă de pînă la 20 de mii de lei sau cu pînă la cinci ani de în
Aparenţele înşeală! Se întâmplă şi în lumea auto, chiar dacă vorbim despre automobilele unui producător de renume mondial. Cum este mai nou, cazul lui Renault, Hyundai sau Suzuki. Astfel, într-o serie
După mai bine de un deceniu de la lansare, Rolls-Royce Phantom se pregăteşte să se retragă în culise, cedând locul unei noi generaţii. Lansat în 2013, Phantom a cunoscut ulterior o mulţime de modifica
Wekeendul trecut, angajații Inspectoratului Național de Patrulare au fost implicați la maxim la toate evenimentele care au avut loc în această perioadă. Aceștia au fost prezenți pe străzi, în curțile
În jurul dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 7.00, un bărbat din satul Coporani, r-nul Leova a telefonat la poliție anunțând că i-a fost răpită mașina de model Vaz-2101, parcată chiar în curtea ca
Îmi amintesc că în urmă cu ceva timp, purtătorii de cuvânt ai companiei producătoare de cutii de viteze, ZF, susţineau într-un glas că nu poate exista o transmisie cu mai multe trepte decât nouă la nu
Acum nu va mai trebui să mergi la "cineva" pentru reparaţii calitative la maşină! Asta deoarece, cel mai bun specialist în magia resoftării motoarelor este gata oricând să te ajute cu mai mult decât u
După ce a şocat lumea întreagă cu un propulsor de 3.0 litri diesel, supra-alimentat cu trei turbine, capabil de performanţe uluitoare, BMW a revenit cu o nouă surpriză. Recent bavarezii au dezvăluit o
Cine apelează la sistemul de navigaţie destul de des, ştie deja că acesta mai are prostul obicei de a te ghida pe drumuri greşite, impracticabile, ori şi mai rău, inexistente. Este şi cazul acestei ti
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a înaintat spre dezbateri un nou proiect de lege, prin care să fie modificate regulile de obţinere a permisului de conducere. P
În sfârşit, italienii de la Alfa Romeo şi-au dat tot efortul pentru ca noul lor supercar să ajungă cât mai rapid pe mâna jurnaliştilor auto. Astfel că acum avem ocazia să urmărim primul review în engl
Dacă tocmai erai în căutarea unui nou servici, află că cei de la Google au ofertă fierbinte pentru tine! Prin intermediul site-ului HireArt, americanii pun la bătaie cateva poziţii vacante în calitate
În cadrul unei noi adunări generale, CEO-ul Audi, Rupert Stadler a dezvăluit detalii picante despre viitorul model flagman al producătorului de automobile din Ingolstadt. Stadler a ţinut să precizeze
Cei de la Tesla au declarat de mai multe ori că mașinile lor sunt foarte sigure iar accidentul dat vine să demonstreze acest lucru. Chiar dacă nu e cel mai potrivit exemplu, Tesla Model S și-a mai p
Ministerul Transporturilor și Infrastructurei Drumurilor împreună cu Mitropolia Moldovei au anunțat despre demontarea crucilor de pe marginea carosabilului.Crucile de pe marginea carosabilului au de
Activiştii comunităţii StopHam Moldova au publicat recent pe pagina personală de Facebook, un nou videoclip, în care un poliţist este luat pe sus, pentru faptul că a parcat automobilul personal pe tro
De la legendarul F40 încoa, noul model Ferrari 488GTB este primul supercar italian din era noastră, care se bucură de un motor turbo-aspirat. Şi chiar dacă fanii mărcii italiene sunt un pic cam oftica