O benzinărie din Chișinău amendată pentru refuzul nejustificat de a vinde cantități solicitate de combustibili!

De Pavel   |  10 Martie, 2022

Distribuie :

Agenția pentru protecția consumatorilor și supravegherea pieței anunță că, la telefonul consumatorului au parvenit mai multe apeluri ale consumatorilor din mai multe localități ale Republicii Moldova, prin care se reclama refuzul nejustificat de a comercializa produse petroliere, în cantitatea solicitată de consumatori.

În legătură cu acest lucru, Agenția informează că în conformitate cu art. 6 lit.b), art. 10 lit.c) al Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor și art. 997 alin.(2) Cod Civil „Față de consumatori și alte persoane care obțin ori folosesc bunuri, lucrări sau servicii în scopuri necomerciale nu se poate refuza fără motive temeinice încheierea unui contract dacă cealaltă parte are calitate de profesionist”.

În această ordine de idei, refuzul de alimentare a automobilelor consumatorilor poate fi justificat doar în măsura în care legislația (Hotărârile emise de către Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova) reglementează aceste circumstanțe.

În alte cazuri, este obligatorie alimentarea automobilelor consumatorilor cu cantitatea de produse petroliere solicitată, până la epuizarea stocurilor, iar nerespectarea acestei reguli se sancționează în conformitate cu art. 273 pct.10) Cod contravențional cu amendă de la 30 la 60 unități contravenționale aplicată persoanei fizice și cu amendă de la 60 la 120 unități contravenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

APCSP anunță că a efectuat un control inopinat la o stație PECO ce aparține unui agent economic din lanțul de distribuție a produselor petroliere, fiind confirmat faptul refuzului nejustificat de a alimenta autoturismul consumatorului cu motorină.

Toți consumatorii cărora le-au fost încălcate drepturile în calitate de consumator sunt îndemnați să apeleze la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 și să prezinte probe concludente (audio, video și locația stației PECO), pentru a documenta încălcările și de a atrage la răspundere persoanele vinovate.

 

Recomandate:

Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia - Photo
Noutăți
Industria auto globală se schimbă. China devine lider global la vânzări și depășește Japonia

Pentru prima dată în ultimele decenii, centrul de greutate al industriei auto mondiale se mută decisiv. China devine lider global la vânzări, depășind Japonia și confirmând ascensiun

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți - Photo
Noutăți
(FOTO/VIDEO) Noul Mercedes-Maybach S-Class redefinește luxul pe patru roți

Eleganță fără compromisuri, tehnologie discret integrată și un nivel de confort comparabil cu cel al unui lounge privat. Este despre noul Mercedes-Maybach S-Class, care ridică standardele segmentului

Inna
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie - Photo
Noutăți
Alertă în grupul Volkswagen. Zeci de mii de mașini electrice sunt chemate în service din cauza problemelor la baterie

O potențială defecțiune la sistemul de baterii provoacă o amplă campanie de rechemare în Europa. Aproximativ 100.000 de modele electrice ale grupului Volkswagen sunt vizate, iar intervenții

Inna
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna