Obişnuieşti să treci la roşu? Această colecţie de accidente ar putea să îţi schimbe obiceiul!

De Redactor AE   |  29 Decembrie, 2016

Distribuie :

Deşi imaginile video sunt obţinute de la camerele video de supraveghere din statul Florida, SUA, totuşi când vine vorba de accidente rutiere acestea nu pot fi clasificate după "naţionalitate" sau locul de desfăşurare. Toate sunt periculoase şi deseori soldate cu victime!

Florida este oraşul cu 230 de zile însorite pe an şi cel mai relaxant stat din SUA, cel puţin atâta timp cât respecţi toate legile şi indicaţiile. Una dintre acestea ar fi să nu traversezi intersecţiile la semnalul roşu al semaforului, abatare pentru care va trebui să plăteşti 125 de dolari în calitate de amendă şi primeşti alte trei puncte "bonus" în permisul de conducere.

Însă mai scump decât amenda, te pot costa urmările unui accident rutier provocat de tine ca rezultat al neatenţiei sau ignorând intenţionat culoarea roşie a semaforului. Ceea ce puteţi vedea şi în imaginile video de mai jos. Partea proastă este că nu va avea de suferit doar maşina şi şoferul care încalcă regulamentul, dar şi ceilalţi participanţi la trafic care practic nu sunt vinovaţi cu nimic.

Iar dacă obişnuieşti la rândul tău să traversezi intersecţiile în mare grabă, la roşu, sau cu "un pic de galben" cu trecere în roşu, rişti să te pomeneşti într-o situaţie similară sau chiar şi mai rău!

https://www.youtube.com/watch?v=K8FxSq7rIg4

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna