Permisul auto și înmatricularea vehiculului pot fi obținute online. ASP lansează noi servicii digitale

De Inna   |  22 Mai, 2025

Distribuie :

Începând cu 22 mai, locuitorii Republicii Moldova pot beneficia de două servicii guvernamentale complet digitalizate, care elimină necesitatea deplasării la ghișeu. Este vorba despre posibilitatea de a solicita permisul de conducere și de a efectua vânzări sau cumpărări de automobile exclusiv online.

Aceste servicii sunt disponibile atât pe platforma națională a serviciilor publice, servicii.gov.md, cât și prin aplicația mobilă EVO. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Agenția Servicii Publice (ASP) și Agenția de Guvernare Electronică (AGE), în cadrul eforturilor de transformare digitală la nivel național.

Permisul auto - cerere online, livrare la domiciliu

Orice cetățean care a susținut examenul auto sau dorește să reînnoiască un permis expirat, pierdut ori deteriorat, poate depune cererea online. Sistemul extrage automat datele necesare din registrele publice. Este necesară doar existența unei fotografii recente (realizată în ultimii cinci ani) în Registrul de Stat al Populației.

Permisul poate fi livrat la domiciliu, în Republica Moldova sau peste hotare, prin serviciul MDelivery. Cererile pot fi depuse cu sau fără autentificare, iar în cazul utilizatorilor autentificați digital, este emis și un permis provizoriu în format electronic.

Pentru utilizatorii cu dizabilități care dețin vehicule adaptate, documentul este eliberat gratuit, în termen de 20 de zile. Pentru ceilalți solicitanți, costurile variază în funcție de urgență:

  • 420 lei – eliberare în 20 de zile lucrătoare

  • 760 lei – în 10 zile

  • 1.100 lei – în 5 zile

  • 1.440 lei – în 3 zile

  • 1.780 lei – într-o zi

  • 2.120 lei – în aceeași zi cu depunerea cererii

Vânzare-cumpărare fără deplasări, fără birocrație

Al doilea serviciu lansat permite încheierea online a contractelor de vânzare-cumpărare auto, atât pentru persoane fizice, cât și juridice. Platforma generează automat contractul, gestionează opțiunile privind păstrarea numerelor de înmatriculare și asigură livrarea documentelor prin MDelivery.

Procesul de înregistrare este complet digitalizat – plata se face prin MPay, iar autentificarea este posibilă cu buletinul electronic sau alte metode de identificare securizată.

Potrivit AGE, acest serviciu este al 23-lea din portofoliul digitalizat în colaborare cu ASP și face parte din strategia guvernamentală de reducere a interacțiunii fizice cu instituțiile publice.

Anual, ASP emite în jur de 100.000 de permise de conducere. Prin digitalizare, autoritățile își propun să eficientizeze procesele administrative și să ofere cetățenilor acces rapid și comod la serviciile publice, indiferent de locația în care se află.

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna