Peugeot prezintă noua generație 308! Modelul ce poate deveni viitoarea mașină a anului

De Pavel   |  18 Martie, 2021

Distribuie :

Campania de promovare a noii generații Peugeot 308 a luat sfârșit. Constructorul francez a prezentat astăzi cel mai proaspăt model din gama sa, care vine cu un întreg palmares de noutăți la capitolul design, motorizări hybrid și nol logo atașat pe grila frontală.

A doua generație Peugeot 308 a avut un ciclu de viață de opt ani, iar acum noul model vine să aducă revoluție în segment și să-și intimideze concurenții cum ar fi Volkswagen Golf. Noul 308 primește lumini de zi cu semnătura luminoasă sub formă de colți de leu, un limbaj de design adoptat de toate modelele noi ale francezilor. Grila devine mai mare și pare inspirată de cele de pe SUV-urile 3008 și 5008.

La posterior putem analiza stopurile fumurii și luminile de poziție reprezentate de trei benzi LED, care fac referire la ghearele unui leu. Cele două blocuri optice posterioare sunt unite printr-un ornament negru lucios care se întinde pe toată lățimea hayonului.

Clienții care planifică să-și achiziționeze noul model, vor avea posibilitatea de a alege dintre cele 16 culori de caroserie disponibile în ofertă, printre care: verde Olivine și albastru Vertigo (culorile de lansare), roșu Elixir, alb Perlă, negru Perla Nera și argintiul Artense. Totodată pot fi bifate jantele de 16, 17 sau 18 inch, ultimile fiind prezente standard pe nivelurile superioare de echipare.

Noul Peugeot 308 este mai lung decât predecesorul său cu 11 cm, unde diferența de 5.5 cm a fost adăugată ampatamentului, creștere resimțită în spațiul disponibil pasagerilor din spate. Volumul portbagajului a scăzut de la 420 de litri la 412 litri. Înălțimea mașinii esteși ea diferită, pentru că linia plafonului a fost coborâtă cu 2 cm pentru a reduce coeficientul aerodinamic la 0,28.

La capitolul interior, Peugeot a pregătit un design nonconformist continuând tradișia din ultimii ani. Planșa de bord a fost redesenată conform designului adoptat, încorporând acum un ecran tactil de 10 inch destinat sistemului de infotainment, care include majoritatea comenzilor, însă unele butoane fizice au fost păstrate în partea inferioară.

În lista dotărilor noului 308 găsiți: luminile ambientale în opt culori, încărcarea telefonului prin inducție, sistemul audio Focal cu zece boxe, scaunele cu reglaj electric și nu doar.

Noul Peugeot 308 este construit pe platforma EMP2 și va fi echipat cu un benzinar turbo de 1.2 litri volum de 110 sau 130 CP. Iubitorii de diesel pot alege motorizarea de 1.5 litri volum Blue HDi de 130 cai putere.Standard, modelul este livrat cu o transimie manuală cu șase trepte, iar opțional se poate bifa cutia automată cu 8 rapoarte.

La fel, francezii au pregătit și două versiuni PHEV! Ambele folosesc un motor electric de 81 kW alimentat de o baterie de 12.4 kWh. Diferența dintre acestea este în motorul cu ardere internă. Cel de bază dezvoltă 130 cai putere, iar cel mai performant 180 de cai putere. Astfel, în total, cele două versiuni hybrid dezvoltă 180, respectiv 225 cai putere. Peugeot 308 Plug-in Hybrid promite o autonomie electrică de 60 de kilometri, valoare calculată conform ciclului WLTP.

Noul Peugeot 308 urmează fie comercializat în a doua jumătate a acestui an.

În contextul în care constructorul francez a reușit deja de mai mult ori să aducă acasă titlul de Mașina Anului în Europa, în cazul modelelor: 307 în 2002, a doua generație 308 în 2014, 3008 în 2017 și 208 în anul 2020, putem presupune că noul 308 are toate șansele de a aduce încă o cupă la sediul constructorului francez din Ruel-Malmaison!

 

x
x
x
x
x

 

 

Recomandate:

Nissan Micra revine în Europa ca model 100% electric și autonomie de până la 408 km! - Photo
Noutăți
Nissan Micra revine în Europa ca model 100% electric și autonomie de până la 408 km!

Nissan aduce înapoi, în Europa, un nume cunoscut din gama sa compactă, Micra. De data aceasta, modelul vine cu o transformare completă: este 100% electric și construit pe aceeași plat

Inna
Noul Toyota RAV4 vine în Europa doar în configurație hibridă! Autonomie electrică de 100 km și versiune GR Sport cu 304 CP - Photo
Noutăți
Noul Toyota RAV4 vine în Europa doar în configurație hibridă! Autonomie electrică de 100 km și versiune GR Sport cu 304 CP

Toyota a prezentat oficial noua generație RAV4, care marchează o schimbare semnificativă pentru piața europeană: este primul RAV4 vândut exclusiv cu propulsie hibridă. După peste 15 milioane de

Inna
Volkswagen nu va mai utiliza prefixul „ID” în denumirile pentru mașinile electrice - Photo
Noutăți
Volkswagen nu va mai utiliza prefixul „ID” în denumirile pentru mașinile electrice

Volkswagen va renunța la prefixul "ID" din numele modelelor electrice. Se pare că modelele cu zero emisii vor obține nume "normale", nu doar o combinație de lidere și cifre. 

Inna
Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Oficialii celor două mărci ar fi purtat discuții în secret - Photo
Noutăți
Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Oficialii celor două mărci ar fi purtat discuții în secret

Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Cel puțin, acest subiect a fost discutat dintre oficialii Toyota și rivalii de la Nissan. Amintim că, anterior, Nissan negocia cu Honda, în privința unei fuziu

Inna
Honda schimbă direcția: taie miliarde din planurile pentru electrice și mizează pe hibride pe benzină - Photo
Noutăți
Honda schimbă direcția: taie miliarde din planurile pentru electrice și mizează pe hibride pe benzină

Honda a anunțat o modificare majoră a strategiei sale privind electrificarea. Producătorul japonez va reduce semnificativ investițiile planificate în dezvoltarea de vehicule electrice (EV), scăz

Inna
Testarea tehnică, din 1 iunie, va decurge conform unui nou regulament - Photo
Noutăți
Testarea tehnică, din 1 iunie, va decurge conform unui nou regulament

Inspecția tehnică periodică va fi efectuată mai rar. Un proiect în acest sens a fost aprobat, anul trecut, de Guvern. Prin urmare, pentru autoturismele private, inspecția va fi efectuat

Inna