Porsche Performance Drive 2013 – o aventură de neuitat!

De AutoExpert   |  13 Iunie, 2013

Distribuie :

Porsche Performance Drive 2013 – o aventură de neuitat!

După ce am părăsit staţiunea montană Bukovel din Ucraina cu destinaţia Katowice, Polonia, şi am reuşit să trecem de drumurile asemănătoare mai mult cu off-road din Ucraina, la jumătatea zilei de ieri am trecut graniţa în Polonia, care ne-a întâmpinat cu vreme mohorâtă, dar cu drumuri bune. După mai multe drumuri naţionale excelente, am ajuns şi la prima autostradă din expediţie, cu ajutorul căreia am ajuns la Porsche Centrum Katowice – un dealer impresionant prin dimensiunile showroomului şi numărul modelelor expuse. Merită să menţionăm şi că miercuri organizatorii ne-au pus şi să ne schimbăm singuri anvelopele cu ajutorul unui singur circ şi a unei singure coarbe. Timpul schimbului a fost adăugat la penalizarea totală în clasament.

Joi a trebuit să parcurgem cei 450 km dintre Katowice şi Bratislava în cel mai eficient mod posibil. Am trecut prin Cehia, unde am întâlnit lucrări la drumuri şi ambuteiaje serioase, însă am ajuns în timp, doar că nu am avut şi cel mai bun consum de carburant. După calculele noastre, suntem pe aceiaşi poziţie secundă. Reprezentanţii din Ungaria ocupă în continuare prima poziţie în clasament.

Finalul zilei de joi ne-a adus pe Slovakia Ring, locul unde am trecut linia de sosire în Porsche Performance Drive 2013. Însă organizatorii au complicat finalul de etapă cu încă o provocare: un slalom parcurs în condiţii dificile pe o pistă marcată cu conuri şi udată pe alocuri cu aspersoare. Fiecare membru al echipei a trebuit să parcurgă traseul cu un Porsche 911 Carrera 4s în cel mai scurt timp şi fără a atinge conurile. Timpul s-a adăugat la clasamentul general. Iar mai târziu a urmat şi prezentarea unui automobil de curse nou din gama Porsche: 911 GT3 Cup, având şansa de a parcurge un tur extrem de rapid alături de doi piloţi Porsche ai echipei Forch Racing: Robert Lukas şi Klaus Bachler.

Ne rămâne să mai adăugăm că, clasamentul general final va fi aflat astăzi, în cadrul ultimei zile din Porsche Performance Drive, o zi pe care o vom petrece pe Slovakia Ring în compania întregii game Porsche, cu 911, Cayman şi Boxster.

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna