Raikkonen a arătat cel mai bun timp în prima zi de teste

De AutoExpert   |  29 Ianuarie, 2014

Distribuie :

În sudul Spaniei, pe Circuitul de la Jerez, marţi a fost prima zi de teste premergătoare noului sezon competiţional al Formulei 1. După ce Mercedes, Red Bull şi Force India şi-au prezentat monoposturile la primele ore ale dimineţii, sesiunea s-a desfăşurat într-un ritm extrem de lent.

Introducerea noilor motoare turbo V6 de 1.6 litri şi schimbarea regulamentului aerodinamic au necesitat pregătiri suplimentare din partea inginerilor şi mecanicilor, astfel că numai şase piloţi au efectuat tururi cronometrate.

Dintre aceştia, cel mai rapid a fost Kimi Raikkonen, care a fost cronometrat cu 1:27.104 la volanul noului monopost Ferrari F14 T. Finlandezul a parcurs în total 31 de tururi.

În cursul dimineţii a fost mai activ Lewis Hamilton, care a ocupat iniţial prima poziţie înainte de a suferi un accident înainte de pauză de prânz în urma unei defecţiuni la aripa faţă. Britanicul nu a mai putut reveni pe traseu în cursul după-amiezii, însă a terminat ziua pe locul doi şi s-a declarat optimist în privinţa noului monopost.

La Jereze - accidentul lui Hamilton

Williams SW36

Monopostul Williams și-a făcut apariția pe circuit cu numai câteva zeci de minute înainte de finalul sesiunii, însă Valtteri Bottas a reuşit să se poziţioneze direct pe locul trei, chiar dacă a parcurs numai şapte tururi. Finlandezul l-a devansat astfel pe Sergio Perez de la Force India, care s-a oprit de asemenea pe circuit la un moment dat, în timp ce Jean-Eric Vergne a produs un alt steag roşu, dar a fost al cincilea pentru Toro Rosso. Ultimul loc în clasament i-a revenit lui Esteban Gutierrez de la Sauber.

Uimirea zilei a fost Red Bull Racing, care a ieşit pe circuit doar în ultimele 15 minute, la scurt timp după începerea unei ploi slabe. Sebastian Vettel a efectuat în total trei tururi de pregătire, însă niciunul dintre acestea nu a fost cronometrat.

Într-o situaţie similară s-a aflat şi Marcus Ericsson, care a parcurs un singur tur de pregătire pentru Caterham.

Caterham CT05

McLaren este de asemenea prezentă la Jerez, însă Jenson Button nu a avut oportunitatea să urce la volanul noului monopost MP4-29 nici măcar pentru un tur de pregătire. Echipa a confirmat ulterior că a fost împiedicată să iasă pe circuit de o serie de defecţiuni la sistemul electric.

Echipa Marussia urmează să testeze la Jerez începând de joi, iar Lotus nu participă deloc la această sesiune de teste şi va aştepta pregătirile din Bahrain de la jumătatea lunii februarie pentru a efectua primele tururi cu noul monopost E22.

lotus_3071796

 

 

Recomandate:

Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna