Renault desființează divizia care se ocupa exclusiv pe producția modelelor electrice

De Inna   |  23 Ianuarie, 2026

Distribuie :

Renault desființează divizia care se ocupa exclusiv pe producția modelelor electrice. Este vorba de Ampere, care a fost creată la finalul anului 2023. 

Povestea diviziei care se concentra pe dezvoltarea mașinilor electrice, se încheie aici, după numai aproape 3 ani de existență. Evenimentul are loc în urma unei restructurări începute la finalul anului 2025, de către noul CEO al Grupului Renault. Francois Provost a argumentat decizia prin necesitatea de a reduce costurile și de a simplifica operațiunile în cadrul grupului. 

Acum, divizia va fi desființată. Toate operațiunile de dezvoltare și de producție a mașinilor electrice vor fi reintegrată în grupul principal. Potrivit unor informații, Ampere va înceta să existe, începând cu 1 iulie. 

În prezent, divizia Ampere este condusă de Philippe Brunet, care este și directorul de tehnologie al Grupului Renault.

Anterior, Luca de Meo, fostul CEO al grupului francez, intenționa să listeze Ampere pe bursă, însă din cauza valorii de piață prea mici, procesul a fost abandonat un an mai târziu.

 

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna