Renault dezvăluie aspectul noului său SUV numit Austral, care vine să înlocuiască actualul Kadjar!

De Pavel   |  24 Februarie, 2022

Distribuie :

Renault continuă campania de promovare a noului său SUV numit Austral, care se va comercializa în Europa. Francezii au arătat modelul mai devreme în imagini din timpul testelor, acesta fiind camuflat.

Acum, constructorul prezintă o serie schițe a designerilor săi, în care putem vedea aspectul exterior și habitaclul. 

Noul SUV folosește limbajul de design similar cu cel al noului Megane E-Tech. Similitudinea dintre cele două modele poate fi urmărită în designul blocurilor optice, cu lumile de zi în formă de bumerang, liniile de pe capotă, forma prizelor de aer a barei de protecție și designul jantelor.

Cu toate acestea, Austral are o grilă a radiatorului în plin sens al cuvântului, în timp ce în cazul lui Megane E-Tech farurile sunt conectate doar printr-o bandă luminoasă despărțită de logo-ul constructorului.

Pe schițe observăm și jantele generoase, care de altfel ne-am obișnuit să le observăm pe toate imaginile designerilor. Reprezentanții Renault însă, insistă că modelul de serie va primi anume astfel de jante cu un diametru mare. La fel, SUV-ul va primi elemente din plastic protectoare din față, spate și la nivelul aripilor.

Renault Austral va fi construit pe o nouă versiune a platformei CMF – CD3. Gama de motorizări a SUV-ului, care este destinată să înlocuiască actualul Kadjar, va fi alcătuită din sisteme de propulsie hybrid de până la 200 CP, care au la bază motoare benzinare. Motoarele pe motorină vor lipsi din ofertă.

Premiera noului model a fost programată de Renault pentru data de 8 martie.

Recomandate:

Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna