Reprezentanții Toyota susțin dacă oamenii vor fi impuși să cumpere mașini electrice, aceștia vor păstra cât mai mult termicele

De Inna   |  19 Mai, 2023

Distribuie :

Gill Pratt, șeful Institutului de Cercetare Toyota, este de părere că cu cât mai mult oamenii vor fi forțați să cumpere mașini electrice, cu atât mai mult vor fi apreciate automobilele cu propulsoare termice. Însă, reprezentanții constructorului nipon au și o soluție pentru acest fapt. 

Acum, constructorii auto se împart în două categorii: cei care susțin electrificarea și cei care pledează pentru prelungirea perioadei de viață a motoarelor termice. Din prima categorie fac parte cei de la Volkswagen. Recent, Thomas Schafer, opta pentru mașinile cu zero emisii, susținând că motoarele diesel și pe benzină sunt tehnologie veche. 

Între timp, Gill Pratt, șeful Institutului de Cercetare Toyota, are o altă părere. Oficialul consideră dacă oamenii sunt forțați să treacă la un vehicul cu zero emisii, aceștia vor încerca să păstreze cât mai mult actuala mașină termică. În această ordine de idei, Pratt are și o soluție. 

"În cele din urmă, limitările de resurse vor lua sfârșit, dar timp de mulți ani nu vom avea suficiente materiale pentru baterii și resurse regenerabile de reîncărcare pentru o soluție bazată exclusiv pe BEV", a declarat Gill Pratt.

Oficialul susține că trebuie perfecționate, în continuare, sistemele de propulsie hibride. Iar o altă soluție ar fi transformarea combustibililor alternativi în combustibili fezabili pentru producția de masă. Mai mult, Gill Pratt crede că industria auto nu este încă pregătită pentru un viitor 100% electric.

Recomandate:

Britanicii lansează un supercar cu motor V12 și cutie manuală, care va fi produs în doar 25 de exemplare - Photo
Noutăți
Britanicii lansează un supercar cu motor V12 și cutie manuală, care va fi produs în doar 25 de exemplare

Compania britanică Garagisti & Co a prezentat primul său model, Garagisti GP1, un supercar exclusivist ce aduce înapoi senzațiile pure ale condusului. Automobilul a fost prezentat în c

Inna
Polestar se retrage din China după vânzări dezastruoase: doar 69 de mașini vândute în jumătate de an - Photo
Noutăți
Polestar se retrage din China după vânzări dezastruoase: doar 69 de mașini vândute în jumătate de an

Lovitură neașteptată pe piața auto: Polestar, brandul suedez de mașini electrice fondat de Volvo și controlat în parte de gigantul chinez Geely, a decis să se retragă din China, țara unde î

Inna
Trafic restricționat pe șoseaua Hîncești din Chișinău între 13 și 16 august. Vezi tronsoanele și intervalele orare afectate - Photo
Sociale
Trafic restricționat pe șoseaua Hîncești din Chișinău între 13 și 16 august. Vezi tronsoanele și intervalele orare afectate

Primăria Municipiului Chișinău anunță că, în perioada 13 - 16 august curent, traficul rutier pe anumite tronsoane ale șoselei Hîncești va fi suspendat temporar pentru lucrări de reparație

Inna
Elon Musk anunță lansarea noului sistem Tesla Full Self-Driving: mașina care se conduce singură, disponibilă din septembrie - Photo
Noutăți
Elon Musk anunță lansarea noului sistem Tesla Full Self-Driving: mașina care se conduce singură, disponibilă din septembrie

Tesla se pregătește să revoluționeze din nou industria auto. Elon Musk, CEO-ul companiei, a confirmat oficial că noul sistem de conducere autonomă Full Self-Driving (FSD) va fi lansat în această

Inna
Angajat la o spălătorie auto din Chișinău, condamnat după ce a furat un BMW și bunuri de 60.000 lei - Photo
Sociale
Angajat la o spălătorie auto din Chișinău, condamnat după ce a furat un BMW și bunuri de 60.000 lei

Un bărbat de 34 de ani, originar din Orhei, a fost condamnat la 3 ani de închisoare după ce a furat un automobil de lux și mai multe bunuri de valoare.Potrivit Procuraturii municipiului Chiș

Inna