S-a izbit în prima mașină întâlnită după o ceartă cu soția. Trei persone au decedat, printre care un copil de numai 3 luni

De Pavel   |  28 Septembrie, 2020

Distribuie :

Noaptea trecută, la ora 00:05, la Inspectoratul de poliție Bălți al IGP a parvenit apelul telefonic al unei femei din Bălți, precum că, în urma unui conflict în familie, soţul ei a urcat la volanul unei mașini de marcă Skoda Octavia și s-a deplasat într-o direcție necunoscută. 

Acesta era în stare de ebrietate și amenința că se va sinucide. Exact în același minut, la ora 00:05, Inspectoratul de Poliție Rîșcani al IGP a fost informat despre producerea unui grav accident de circulație, în preajma satului Corlăteni. 

 Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că pe traseul M-5, la intrare în satul Corlăteni, un automobil de marcă Skoda Octavia a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o Toyota Auris. 

 Șoferul Skodei, un bărbat de 33 de ani, a decedat la fața locului. Tot în momentul impactului a decedat și conducătorul auto al Toyotei, în vârstă de 28 de ani, dar și fetița sa de 3 luni. Soția șoferului și verișorul acesteia, care se aflau în calitate de pasageri, se află sub supravegherea medicilor. 

 Tot la faţa locului a fost identificat un conducător auto, martor la cele întâmplate. Acesta a spus polițiștilor că, până la ciocnirea automobilelor, conducătorul Skodei se deplasa cu viteză din spatele său (direcţia Bălţi spre satul Corlăteni), i-a semnalat din faruri să-i cedeze trecerea, chiar dacă traseul era liber, şi la o distanţă de 400 de metri după efectuarea depăşirii a avut loc impactul. 

 La moment sunt investigate toate circumstanțele acestui caz.

 

Recomandate:

4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna