Sbarro prezintă Intencity

De AutoExpert   |  12 Martie, 2012

Distribuie :

Sbarro prezintă Intencity

La ediţia cu numărul 82 a Salonul Auto de la Geneva au fost prezentate numeroase concepte, unele în premieră mondială, iar altele – pentru prima dată la Geneva. Un exemplu din prima categorie ar fiprototipul Nuccio, construit de Bertone în cinstea împlinirii unui secol de la înfiinţarea companiei. Pe de altă parte, un concept care a debutat mai demult, dar a venit pentru prima dată la Geneva ar fi prototipul hibrid Lexus LF-LC.

Pe lângă aceste concepte purtătoare de embleme cu renume, atenţia jurnaliştilor prezenţi la Geneva a fost îndreptată către un proiect foarte interesant realizat de un grup de studenţi de la Universitatea Tehnologică din Franţa, mai exact din Belfort-Montbéliard. Aceştia sunt cursanţi la Şcoala Espera Sbarro din cadrul instituţiei de învăţământ menţionată.

Şcoala este condusă de Franco Sbarro, un designer italian care a participat activ la Salonul de la Geneva în ultimii 30 de ani, dar conceptul prezentat la ediţia din 2012 este rezultatul obţinut de studenţi după o muncă de un an. Proiectul a fost botezat Intencity, este gândit ca o soluţie pentru aglomeraţiile urbane şi are o masă de 980 de kilograme.

Sbarro Intencity foloseşte un motor electric (asincron trifazat) de 100 Kw care este conectat la o baterie cu litiu-fosfat şi asigură o autonomie de aproximativ 180 de kilometri. Şasiul este multitubular, iar puterea motorului se transmite către roţile din spate.

Interiorul te trimite cu gândul la carlinga unui avion, această senzaţie fiind întărită de modul de plasare al scaunelor sport Recaro. Chiar dacă în locul unei manşe vei găsi un volan, forma acestuia are veleităţi sportive.

Alături de acest concept, la standul celor de la Sbarro au mai fost expuse şi alte modele; primul, intitulat Supercharged este un fel de cart echipat cu un motor Jaguar, iar cel de-al doilea este o replică realizată de Franco Sbarro.

Recomandate:

Opel va lansa noi modele electrice de performanță sub marca GSe, inclusiv un SUV sportiv - Photo
Noutăți
Opel va lansa noi modele electrice de performanță sub marca GSe, inclusiv un SUV sportiv

Opel a anunțat că urmează să lanseze mai multe modele electrice de performanță, care vor purta emblema GSe - o divizie recentă dedicată versiunilor sport. Gama va include și un SUV de perfor

Inna
Judecătoria Chișinău obligă SFS să ofere date despre veniturile Magda Tur, compania care se ocupă de evacuarea automobilelor - Photo
Sociale
Judecătoria Chișinău obligă SFS să ofere date despre veniturile Magda Tur, compania care se ocupă de evacuarea automobilelor

Asociația Juriștii pentru Drepturile Omului a obținut victorie în instanță, într-un caz legat de transparența autorităților publice. Este vorba despre un proces cu Serviciul Fisc

Inna
Permisele auto din Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc. Acordul - semnat între guverne - Photo
Sociale
Permisele auto din Moldova și Letonia vor fi recunoscute reciproc. Acordul - semnat între guverne

Guvernul Republicii Moldova a dat undă verde semnării unui acord bilateral cu Letonia care prevede recunoașterea și echivalarea permiselor de conducere emise în cele două state. Măsura va permit

Inna
Grevă la fabricile Ford din Germania. Mii de locuri de muncă, în pericol pe fondul tranziției spre vehicule electrice - Photo
Noutăți
Grevă la fabricile Ford din Germania. Mii de locuri de muncă, în pericol pe fondul tranziției spre vehicule electrice

Două dintre uzinele Ford situate în vestul Germaniei se pregătesc pentru o grevă majoră, conform declarațiilor făcute de liderul consiliului de administrație al companiei.Decizia vine î

Inna
Skoda Fabia ajunge la 5 milioane de exemplare produse și rămâne în producție și după 2030 - Photo
Noutăți
Skoda Fabia ajunge la 5 milioane de exemplare produse și rămâne în producție și după 2030

Skoda a produs recent mașina Fabia cu numărul 5.000.000, marcând astfel un moment important pentru unul dintre cele mai populare modele ale sale. Lansată în 1999, Fabia a devenit rapid un

Inna
Șofer prins beat la volan în Durlești. Avea 0.80 mg/l alcool în aerul expirat și a fost reținut pentru 72 de ore - Photo
Sociale
Șofer prins beat la volan în Durlești. Avea 0.80 mg/l alcool în aerul expirat și a fost reținut pentru 72 de ore

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui automobil de model VAZ, a fost oprit de inspectorii Secției Patrulare Chișinău a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INS

Inna