Și-a vândut mașina după care a furat-o cu cheia de rezervă! Acum riscă până la 4 ani de închisoare

De Pavel   |  16 Iunie, 2021

Distribuie :

Recent, ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Botanica, au reținut un bărbat, fiind suspectat de furtul unui automobil. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 40 de ani, locuitor a capitalei, anterior cercetat penal pentru furt.

În dimineața zilei de 19 mai, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, comunicând că i-a fost furat automobilul de marca ,,Mazda 6”, din curtea blocului amplasată pe bd.Dacia, iar suma prejudiciului care i-a fost cauzat constituie 29 191 de lei.

Pe caz fiind dispuse măsuri speciale de investigație pentru depistarea automobilului cât și a făptașului care au comis infracțiunea.

În urma acțiunilor întreprinse de către ofițerii de investigație cu suportul angajaților INSP, automobilul furat a fost stopat în com. Grătiești. Suspectul în comiterea infracțiunii a fost reținut și escortat la inspectorat. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția, comunicând că a automobilul i-a aparținut și cu cheia de rezervă pe care o avea a sustras unitatea de transport. 

Actualmente bărbatul este cercetat penal pentru în stare de libertate pentru  ,,Furt”, iar conform legislației el riscă amendă în mărime de până la 67.500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

 

Recomandate:

Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG readuce Black Series. Primele imagini cu viitorul Mercedes-AMG GT Black Series au fost dezvăluite

După o perioadă de pauză, una dintre cele mai radicale denumiri din portofoliul Mercedes-AMG revine în forță. Primele cadre oficiale cu noul Mercedes-AMG GT Black Series confirmă un model pregăt

Inna
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile - Photo
Sociale
Peste 400 de anvelope uzate, scoase din râul Bâc. Ce spun autoritățile

Peste 400 de anvelope uzate au fost scoase din râul Bâc. Asociația de gospodărire a spațiilor verzi menționează că aceste deșeuri aruncate ilegal reprezintă o formă gravă de poluare, trans

Inna
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată pentru Rolls-Royce. SUV-ul Cullinan, rechemat din cauza unei piese slăbite

Un simplu zgomot suspect descoperit în timpul unui test drive, a dus la o situație rară pentru segmentul ultra-lux: peste 100 de SUV-uri Rolls-Royce Cullinan au fost chemate urgent în serv

Inna
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital - Photo
Accidente
Accident nocturn la Chișinău. Un Samsung s-a tamponat cu un Maserati, unul dintre șoferi a ajuns la spital

Șoferul unui Samsung, de 21 de ani, a ajuns la spital după ce a suferit un impact cu un Maserati. Accidentul a avut loc pe strada Studenților, din capitală. Potrivit oamenilor legii, în

Inna