Șoferii din Transnistria renunță la independență? Cererea pentru plăcuțe auto neutre a crescut după regimul de testare!

De Pavel   |  12 Februarie, 2020

Distribuie :

Peste 3.000 de automobile din regiunea transnistreană, sau circa trei la sută, au fost reînmatriculate. Asta, potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, înseamnă că cererea pentru plăcuțele auto neutre a crescut ca urmare a regimului de testare, de la mijlocul lunii ianuarie, la trecerea frontierei de stat moldo-ucrainene pentru șoferii din stânga Nistrului.

Chișinăul a oferit o oportunitate fiecărui locuitor din regiune să-și înmatriculeze autoturismul cu documentele legale, emise de autoritățile Republicii Moldova și, respectiv, recunoscute de către semnatarii Convenției de la Viena privind transportul rutier internațional. Scopul nostru se înscrie perfect în paradigma propusă – reintegrarea țării, pe acest domeniu de reînmatriculare legală a automobilelor din stânga Nistrului”, a declarat vicepremierul, potrivit INP, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Totodată, Alexandru Flenchea a menționat că regimul de testare, aplicat în luna ianuarie, era stabilit din timp, însă nu a fost comunicat public, aceasta fiind la fel o parte a planului.

„Și anume cu scopul de a obține date statistice cu privire la dinamica traversărilor, care să nu fie influențate de un anunț public. A fost un test pentru a evalua mai mult fluxul, raportul de mașini înmatriculate și neînmatriculate, capacitatea de înmatriculare de către oficiile Agenției Servicii Publice și anume de a face față fluxului sporit”, a notat Flenchea.

Vicepremierul a declarat că înțelegerea cu privire la numerele neutre a fost una importantă, cu un potențial imens și care în mare parte a fost valorificat, însă este vorba despre un proces continuu. Totodată, negociatorul politic din partea  Chișinăului spune că au existat încercări din partea autorităților din stânga Nistrului de a obstrucționa procesul de înmatriculare.

Dar acea perioadă de testare a demonstrat că în regiune există cerere pentru oportunitatea oferită de acest mecanism. La trei zile de la începutul testului, numărul de solicitări zilnice a crescut de patru ori”, a concretizat Flenchea.

Potrivit lui, colectarea datelor statistice continuă și după încheierea regimului de testare. Vicepremierul a mai spus că obiectivul este atingerea plafonului de 100% de automobile cu plăcuțe neutre, însă acest proces, în opinia sa, va dura, inclusiv în condițiile în care acesta este benevol. „Este mai mult o oportunitate, decât o obligație pentru cei care vor să călătorească peste hotare. Nici pe malul drept nu sută la sută călătoresc în afara țării”, a mai spus Alexandru Flenchea.

Amintim că, începând cu 1 septembrie 2019, proprietarii de mijloace de transport domiciliați în regiunea transnistreană pot solicita numere de înmatriculare neutre, oferite de către autoritățile Republicii Moldova, care le permite circulația în traficul rutier internațional. Urmare a înțelegerilor din cadrul procesului de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol, au fost deschise două puncte de înmatriculare în orașele Tiraspol și Râbnița.

Recomandate:

Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna