Știați că? Porsche 597Jagdwagen, era cea mai rapidă mașină 4x4 a anilor ’50!

De Pavel   |  21 Iunie, 2019

Distribuie :

Porsche 597 Jagdwagen este o mașina 4x4 concepută de producătorul german în anul 1953. Aceasta era destinată armatei germane și a fost un autovehicul comparabil cu cele produse de Jeep, Land Rover, Kubelwagen sau, într-o mai mică măsură, cu Unimog. Mașina a fost dezvoltată inițial ca un prototip pentru o licitație a armatei germane după Al Doilea Război Mondial dar nu a intrat niciodată în producția pentru armată din cauza faptului că DKW Munga a fost aleasă în locul ei din motive economice.

Armata germană, care se afla în plină expansiune atunci, a solicitat un vehicul produs în Germania, cu tracțiune integrală și cu o greutate de un sfert de tonă! Ofertele au fost cerute de la Auto Union, Borgward și de la cel mai surprinzător furnizor, Porsche. Ei bine, așa cum probabil intuiți, Porsche a fost compania care a oferit modelul 597, cel care a întrecut toate așteptările, ieșind cel mai bine la testele efectuate de specialiștii militari.

Din păcate mașina nu a fost aleasă, așa cum v-am spus deja, motiv pentru care compania germană a decis să vândă Jadgwagen către civili. Jagdwagen se traduce în limba română drept „mașina de vânătoare” și a fost produsă, așadar, într-un număr limitat. Doar 71 de unități au ieșit pe poarta fabricii, iar dintre acestea aproximativ 15 au rezistat eroic până în zilele noastre.

Pentru a intra un pic în detalii, trebuie să menționăm că modelul a avut influențe de design de la Kubelwagen-ul celor de la Volkswagen, ceea ce nu este neapărat o supriză având în vedere că Ferdinand Porsche a conceput Kubelwagen-ul pentru scopuri militare în Al Doilea Război Mondial.

La fel ca și Kubelwagen, Porsche 597 Jagdwagen a avut suspensii independente pe față și pe spate dar și un șasiu plat, ceea ce îi permitea să treacă cu ușurință peste zăpadă și noroi, sau chiar prin apa. Primele mașini au fost identice, și au fost echipate cu un motor de tip Boxer de 1.5 litri volum, folosit și pentru Porsche 356.

Mai târziu, Jagdwagen a primit îmbunătățiri și aici ne referim la un motor mai puternic de 1.6 litri volum care oferea în jur de 50 CP. Transmisia folosită era una cu cinci trepte, care era capabilă să susțină viteza de 100 km/h, de aici și vine renumele de una dintre cele mai rapide mașini 4x4 ale acelor vremuri.

Așa cum probabil vă gândiți deja, Porsche 597 Jagdwagen sunt acum extrem de căutate printre colecționari. Un exemplu în acest sens poate servi exemplarul deținut de Jerry Seinfeld, care a fost vândut pentru suma de 330.000 dolari la o licitație care s-a desfășurat anul acesta în Statele Unite.

https://youtu.be/7jov5XIuTm4

Recomandate:

Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna