Tesla Semi, tot mai aproape de producție? Un prototip actualizat al camionului electric a fost surprins

De Sergiu   |  3 Februarie, 2021

Distribuie :

La peste trei ani de la prezentarea camionului electric de la Tesla ce a avut loc în noiembrie 2017, modelul nu a intrat totuși în producția de serie. Promisiunile inițiale ce se refereau la termenii debutului comercial au fost depășite deja de câteva ori, dar se pare că în scurt timp Semi va intra pe linia de asamblare. Unele surse chiar menționează că acest lucru s-ar putea întâmpla până la finele anului curent.

Între timp, testele sunt în desfășurare, iar prototipurile camionului continuă să adune kilometri, și se îndreaptă gradual spre imaginea pe care o vor avea în versiunea de serie. Recent, un nou exemplar de teste Semi a fost surprins în timp ce era transportat pe platformă în orașul Sacramento din California. În scurt timp, imaginile au fost lansate în spațiul informațional de către cei de la The Kilowatts.

Spre deosebire de specimenele dezvăluite anterior, anume acest exemplar vine cu o serie de modificări noi, iar ideea naturală este că versiunile de serie vor arăta cel puțin parțial așa.

Ce diferă deci? Ei bine, la nivel de aspect, se observă un nou design al geamurilor, faruri fumurii, dar și un aspect diferit al blocurilor optice spate. De asemenea, mânerele ușilor, care erau împrumutate de la Model 3 au dispărut. Elementele aerodinamice superioare au și ele o configurație regândită.

În acest context, se crede că Semi a intrat în faza finală a testelor. Se menționează că camionul va primi baterii de tipul 2170, ce-i promit o autonomie generoasă de aproximativ 1.000 km.

 

Recomandate:

Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna