Top şapte piese care sunt cel mai des afectate la un motor diesel şi care ar trebui revizuite sistematic

De Pavel   |  22 Ianuarie, 2018

Distribuie :

În ţara noastră şoferii optează des pentru o maşină diesel, dat fiind faptul că acestea sunt mult mai econome decât cele pe benzină, iar preţurile la carburant nu sunt deloc îmbucurătoare în ziua de azi. Însă spre deosebire de maşinile pe benzină, cele diesel sunt mult mai predispuse la defecţiuni tehnice.

O mare parte din defecţiuni apar din cauza principiului de lucru a motorului pe motorină si din cauza vibraţiilor în exces. În continuare vă vom prezenta o listă de piese care des se strică şi la care ar trebui să atrageţi atenţia dacă deţineţi o maşină diesel, indiferent de generaţie nouă sau veche.

Primul pe listă este Termoflotul. Daca pentru prima dată auziţi acest termen, ar trebui să ştiţi că este un răcitor de ulei. Acesta foloseşte lichidul de răcire a motorului pentru a răci uleiul. Adică termoflotul are o diafragmă care desparte antigelul de ulei, dar care în timp se oxidează astfel uleiul nimerind în antigel şi invers.

 

Filtrul de particule. Din start a fost proiectat pentru a reduce emisiile nocive, însă dacă ţările dezvoltate se laudă cu autostrăzi unde poţi circula un drum lung cu viteze mari, în urma acestui regim de conducere temperatura motorului creşte iar filtrul de particule se curăţă. În Republica Moldova nu există autostrăzi, iar majoritatea automobilelor sunt concentrate în oraşe, în care, zi de zi stau în ambuteiaje, astfel filtrul de particule se înfundă, unica variantă fiind înlocuirea sa costisitoare. Deşi la noi în ţară şoferii aleg să le elimine complet, fără a se gândi la emisiile dăunătoare pentru mediul înconjurător.

Injectoarele. O altă problemă caracteristică ţării noastre este calitatea proastă a combustibilului, care duce la defecţiunea injectoarelor. Deşi companiile petroliere de la noi se laudă cu combustil plin de aditivi, care rezistă la temperaturi negative şi cică ar curăţi sistemul de injecţie, diferenţa extrem de radicală o simţi când te alimentezi în Europa. Prin "miracol", motorina europeană face ca maşina să ruleze mai bine, iar consumul să fie simţitor mai mic. Într-un final combustibilul de proastă calitate duce la defectarea injectoarelor ceea ce duce la mărirea consumului de motorină şi un regim de lucru instabil al motorului.

Suport motor. O caracteristică neplăcută a motorului diesel este vibraţia pe care o generează acesta. Spre deosebire de un benzinar, din cauza  principiului de lucru, propulsorul pe motorină vibrează foarte tare, ceea ce duce la uzarea mai rapidă a suporţilor de motor, iar uneori chiar şi la distrugerea completă a acestora, în caz că nu sunt schimbaţi la timp. Deşi maşinile mai noi pe motorină deja nu mai sună şi vibrează ca un tractor, totuşi nu ar trebui să ignorăm acest aspect, să cotrolăm sistematic suporţii motorului şi să îi înlocuim în caz de necesitate, noroc că aceştia nu sunt chiar atât de costisitori.

Turbina. Una din piesele care se strică cel mai des la un motor diesel este turbo-compresorul. Majoritatea motoarelor diesel moderne folosesc o turbosuflantă, pentru a avea un plus de putere şi totodată a se încadra în normele de emisii. Însă turbinele nu suferă exploatarea neglijentă. Atunci când oprim brusc motorul după ce l-am folosit la sarcini mari, dacă forţăm motorul când e rece, circulăm cu ulei vechi, dacă apar scurgeri, sau filtrul de aer nu a fost schimbat demult, defectarea turbinii este imitentă. În această oridine de idei, turbina trebuie verificată imediat ce simţiţi că motorul pierde putere sau de sub capotă se aude un vuiet deranjant.

Bujiile. Acestea sunt o piesă extrem de vulnerabilă la motoarele diesel. De importanţa lor ne dăm seama în perioada rece a anului atunci când pornim motorul cu greu, iar acest lucru ar însemna că bujiile nu mai fac faţă. Din cauza depunerilor, bujiile nu încălzesc suficient camera de compresie în momentul pornirii, astfel motorul porneşte mai greu şi riscăm să descărcăm bateria. Cel mai neplăcut aspect este că bujiile nu se repară, ci doar se înlocuiesc, iar la unele modele de maşini acestea sunt destul de costisitoare.

EGR. Ultima şi una din cele mai importante piese care ne dau bătăi de cap la un motor diesel este valva EGR. Aceasta face ca o parte din gazele de evacuare să reintre în galeria de admisie, pentru o ardere mai completă. EGR se descifrează ca Exhaust Gas Recirculation şi prin reluarea gazelor acesta reduce şi poluarea mediului înconjurător. La maşinile vechi, această valvă se înfundă din cauza calaminei, fapt ce duce la un consum excesiv, emisii nocive crescute şi oscilaţii ale ralantiului (lucru în gol).

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna