TVR se relansează! Iată primul teaser cu supercarul din 2017

De Redactor AE   |  7 Septembrie, 2017

Distribuie :

TVR, nu este nicidecum postul de televiziune din România, ci un constructor de automobile din Marea Britanie care dispăruse de pe harta lumii auto în urmă cu câţiva ani, iar acum este pregătit să revină.

Despre acest lucru ne vorbeşte şi primul teaser oficial publicat de către englezi. Mai mult de atât, se ştie că debutul mondial al noului supercar va avea loc vineri, în data de 8 septembrie, la Festivalul Goodwood Revival Earls Court Motor Show.

Înainte de lansare însă producătorul britanic, a decis să ne bucure ochiul cu o imagine clară, în care putem remarca designul părţii frontale a maşinii. Sportiva apare însoţită de unul dintre primile modele din istoria companiei, produs în 1947, de la care pare să fi preluat câteva trăsături de design.

Numele noului model nu a fost deocamdată făcut public, însă se ştie că marchează aniversarea a 70 de ani de TVR, de la 1947 încoace.

Recomandate:

Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină - Photo
Sociale
Stocuri noi de combustibili. Pentru câte zile avem motorină și benzină

Republica Moldova a importat o nouă cantitate de combustibili. Pe 30 martie, au fost importate aproape 575 tone de benzină și peste 1.276 tone de motorină.Potrivit Ministerului Energiei, stoc

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă - Photo
Noutăți
Legenda revine. Toyota pregătește noua Celica Sport cu tehnologie hibridă

După două decenii de absență și numeroase zvonuri neconfirmate, unul dintre cele mai iubite modele sport se pregătește de o revenire surprinzătoare. Noua Celica promite să combine ADN-ul clasic cu teh

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna