Un bărbat sub influența LSD-ului încerca să scape de poliție, crezând că se află în GTA!

De Redactor AE   |  7 Iunie, 2018

Distribuie :

Ce este LSD-ul? Acid lisergic dietilamid, ar fi descifrarea în română și potrivit wikipedia, ste un drog psihedelic semisintetic, ce aparține familiei de triptamine. Cel mai cunoscut și răspândit psihedelic, LSD-ul este folosit în principal ca un drog recreațional, un enteogen și o unealtă în ajutorul diverselor practici precum meditația, psihonautică, proiecte artistice și psihoterapie psihedelică.

Eroul nostru tot cam pe acolo e, din moment ce fiind puternic influențat de acest drog a confundat un pic lumea reală cu cea virtuală, scrie carscoops.com. Nu știm dacă a folosit și cheat coduri (lol) însă tânărul de 23 de ani a reușit să adune multe mașini de poliție în același loc, până a fi încătușat. Anthony Joseph Clark, a furat un automobil cu care a ținut mai multe patrule pe urmele sale și care au avut nenumărate tentative eșuate de a-l stopa.

Chiar și după ce i-au spart toate patru anvelope și au efectuat manevre PIT (de răsucire prin impact), tânărul a continuat să fugă de polițiști, tamponând una din mașinile de patrulă. A încercat apoi să mai spargă un automobil atunci fiind deja și pus la pământ. Bărbatul a recunoscut că a consumat droguri mai devreme și că ”se vedea în jocul video Grand Theft Auto încercând să scape de poliție”.

Acum șoferul este în spatele gratiilor cu învinuiri aduse din partea Ashland Police Department, Oregon State Police și Jackson County Sheriff’s Office, iar lista de acuzații este impresionantă!

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna