Un șofer cu experiență de 6 ani pe camion, a picat examenul la proba de condus!!! Iată ce explică bărbatul

De Redactor AE   |  21 Octombrie, 2019

Distribuie :

Încă un conducător auto, profesionist se plânge pe faptul că nu a putut susține proba de condus la Direcția de Calificare a Conducătorilor Auto!

Nemulțumirea și indignarea și-a expus-o în mediul virtual prin intermediul unei filmări. Bărbatul în vârstă de 33 de ani susține că are o experiență în condus de mai bine de 5 ani și chiar și așa, nu a putut susține proba. Totodată sunt și elevi mai tineri, care sunt la a 6-a examinare!

Fără frână, cutii de viteze defecte unde nu poți cupla prima a doua sau a cincia treaptă și multe alte nereguli. Așa se prezintă camioanele pe care tinerii au de susținut examenul și care după părerea lui vor încerca încă de multe ori.

Indignat a mers chiar să depună o plângere iar angajații DCCA se prefac ocupați cu alte sarcini și nu au timp de el, în schimb au timp să îl contrazică!

https://www.facebook.com/chisinau.fail/videos/2522790314671327/

Acest manifest trebuie distribuit în masă, dacă vrem să trezim un pic din somn autoritățile care tot ”luptă”, dar nu știm cu care fantome și în care filme.

Recomandate:

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna