Vânzările de maşini noi în Rusia în 2011: +39%!

De AutoExpert   |  1 Februarie, 2012

Distribuie :

Vânzările de maşini noi în Rusia în 2011: +39%!

În 2011, vânzările de maşini noi în Rusia au crescut cu 39% faţă de 2010, ajungându-se la un număr de 2,65 milioane de maşini vândute. O performanţă notabilă, printre performeri numărându-se Volkswagen, care şi-a dublat vânzările faţă de anul trecut, precum şi producătorii chinezi Lifan sau Geely, ultimul cu de 4 ori mai multe maşini vândute decât în 2010.

TOP 20 mărci Rusia 2011:

1.Lada - 578.387

2.Chevrolet - 172.484

3.Hyundai - 163.447

4.Renault - 154.734

5.KIA - 152.873

6.Nissan - 138.827

7.Toyota - 119.505

8.Ford - 118.031

9.Volkswagen - 118.003

10.Daewoo - 92.778

11.GAZ - 89.773

12.Mitsubishi - 74.166

13.Skoda - 74.074

14.Opel - 67.555

15.UAZ - 57.148

16.Peugeot - 44.311

17.Mazda - 39.718

18.Suzuki - 35.469

19.Mercedes - 29.058

20.Fiat - 28.254

După cum era de aşteptat, producătorul cu vânzările cele mai mari rămâne marca autohtonă Lada, cu peste jumătate de milion de maşini comercializate, la mare distanţă de principalii urmăritori. Pe restul locurilor din TOP 5 se remarcă o competiţie acerbă între Chevrolet, Hyundai, Renault şi KIA, cu diferenţe destul de mici de vânzări, semn că firmele coreene au mare trecere în Rusia.

Dintre japonezi, Nissan şi Toyota reuşesc vânzări satisfăcătoare, iar Volkswagen ajunge aproape la egalitate cu Ford, în timp ce Opel este încă destul de departe în clasament. Skoda nu este o marcă aşa de populară în Rusia, în timp ce Mercedes-Benz este cel mai vândut brand premium din Rusia, devansând BMW şi Audi.

Dintre producătorii chinezi, cel mai bine stau Chance (cu 20.000 de unităţi), Lifan (cu circa 18.000), Chery şi Great Wall, ambele cu mai puţin de 10.000 de unităţi vândute în 2011. Interesantă şi poziţionarea celorlalte mărci ruseşti, GAZ pe locul 11 (cu aproape 90.000 de maşini), respectiv UAZ (pe locul 15, cu aproape 60.000 de maşini).

TOP 20 modele Rusia 2011:

1.Lada Kalina - 142.930

2.Lada Priora - 138.697

3.Lada Samara - 122.473

4.Lada 2000 - 112.522

5.Hyundai Solaris - 97.243

6.Ford Focus - 82.457

7.Renault Logan - 81.909

8.Lada 4x4 - 60.738

9.Daewoo Nexia - 54.567

10.Chevrolet Niva - 54.425

11.Volkswagen Polo - 52.100

12.Kia Rio - 49.858

13.Opel Astra - 48.030

14.Renault Sandero - 45.694

15.Chevrolet Lacetti - 42.100

16.Skoda Octavia - 41.130

17.Daewoo Matiz - 38.211

18.Chevrolet Cruze - 37.710

19.Nissan Qashqai - 35.231

20.Kia Cee'd - 28.868

În privinţa celor mai vândute modele din Rusia în 2011, deloc surprinzător primele 4 locuri sunt ocupate de modele Lada: Kalina este o citadină, Priora este un model între clasa mică şi clasa compactă, bazat pe o platformă mai veche, iar Samara şi 2000 sunt modele ieftine, care se produc aproape neschimbate din anii '80.

O foarte bună poziţionare o are Hyundai Solaris, adică noua generaţie Accent, care încă nu a fost lansată în Europa, precum şi compacta Ford Focus, cu vânzări chiar mai bune decât ale foarte cunoscutului Logan, vândut în Rusia cu siglă Renault.

De asemenea, deja învechitul model Lada 4x4 (fosta Lada Niva) rămâne preferat de foarte mulţi ruşi, având vânzări mai bune decât ale modelului mai modern, Chevrolet Niva, cu vânzări la acelaşi nivel cu ale altui model învechit moral, Daewoo Nexia (care s-a produs şi vândut ca Daewoo Cielo în România).

Volkswagen îşi datorează creşterea explozivă a vânzărilor familistei Polo Sedan, dedicată pieţei ruseşti, care reuşeşte să se impună în faţa coreeanului KIA Rio şi a modelului german Opel Astra, în timp ce pe locul 14 regăsim un alt model foarte cunoscut, Sandero, care rămâne înaintea unor familiste precum Lacetti sau Octavia. La fel ca în restul Europei, Nissan Qashqai face o figură foarte bună, fiind cel mai vândut crossover de import din Rusia.

Recomandate:

Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna