Vezi cum arată noul Mercedes C-Class în versiunea de bază: ecrane mai mici și multe butoane fizice

De Pavel   |  30 Martie, 2021

Distribuie :

Atunci când se prezintă noile modele, producătorii ne arată echipările de top, pentru a impresiona viitorii clienți și a trezi un interes cât mai mare față de mașină. Așa s-a întâmplat și în cazul noului C-Class W206, care a uimit prin interiorul său inspirat de la nou S-Class W223.

Așadar, în momentul prezentării am admirat ecranul uriaș al sistemul multimedia și lipsa butoanelor fizice, în locul căruia șoferul, dar și pasagerii vor savura gestionarea sistemelor cu ajutorul zonelor tactile. Însă cum de fapt stă treaba atunci când alegi un C-Class în versiunea de bază?

Acest lucru îl putem vedea în configuratorul oficial. Observăm că noul berlina germană în cea mai simplă variantă C180, primește un display central mai mic, de numai 9.5 inch, iar sistemul de climatizare este controlat printr-o mulțime de butoane fizice.

Bifarea modelului de bază mai vine cu un dezavantaj substanțial. Șoferul nu va mai privi la instrumentarul de bord dotat cu cele mai noi tehnologii din industrie, ci se va mulțumi cu un ecran mai mic, de 10.25 inch, în locul celui de 12.3 inch, unde mai pui și rama groasă a acestuia, care strică definitiv imaginea interiorului premium.

x
x

Scaunele sunt tapițate cu material textil negru, plafonul cu stofă gri Crystal, scaunele sunt ajustate manual, iar ornamentele sunt standarde, de un negru lucios. 

Versiunea de bază Mercedes-Benz C180 este echipată cu un benzinar de 1.5 litri volum de 170 CP, cuplat la o cutie automată cu nouă rapoarte. Accelerarea 0-100 km/h durează 8.6 secunde, iar viteza maximă este de 231 km/h. Dacă totuși v-ați decis să vă bucurați de această echipare, să știți că prețul acesteia este de 43.540 euro!

 

Recomandate:

Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Oficialii celor două mărci ar fi purtat discuții în secret - Photo
Noutăți
Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Oficialii celor două mărci ar fi purtat discuții în secret

Toyota ar putea fuziona cu Nissan. Cel puțin, acest subiect a fost discutat dintre oficialii Toyota și rivalii de la Nissan. Amintim că, anterior, Nissan negocia cu Honda, în privința unei fuziu

Inna
Testarea tehnică, din 1 iunie, va decurge conform unui nou regulament - Photo
Noutăți
Testarea tehnică, din 1 iunie, va decurge conform unui nou regulament

Inspecția tehnică periodică va fi efectuată mai rar. Un proiect în acest sens a fost aprobat, anul trecut, de Guvern. Prin urmare, pentru autoturismele private, inspecția va fi efectuat

Inna
Nissan Micra revine în Europa ca model 100% electric și autonomie de până la 408 km! - Photo
Noutăți
Nissan Micra revine în Europa ca model 100% electric și autonomie de până la 408 km!

Nissan aduce înapoi, în Europa, un nume cunoscut din gama sa compactă, Micra. De data aceasta, modelul vine cu o transformare completă: este 100% electric și construit pe aceeași plat

Inna
Volkswagen nu va mai utiliza prefixul „ID” în denumirile pentru mașinile electrice - Photo
Noutăți
Volkswagen nu va mai utiliza prefixul „ID” în denumirile pentru mașinile electrice

Volkswagen va renunța la prefixul "ID" din numele modelelor electrice. Se pare că modelele cu zero emisii vor obține nume "normale", nu doar o combinație de lidere și cifre. 

Inna
Noul Toyota RAV4 vine în Europa doar în configurație hibridă! Autonomie electrică de 100 km și versiune GR Sport cu 304 CP - Photo
Noutăți
Noul Toyota RAV4 vine în Europa doar în configurație hibridă! Autonomie electrică de 100 km și versiune GR Sport cu 304 CP

Toyota a prezentat oficial noua generație RAV4, care marchează o schimbare semnificativă pentru piața europeană: este primul RAV4 vândut exclusiv cu propulsie hibridă. După peste 15 milioane de

Inna
Honda schimbă direcția: taie miliarde din planurile pentru electrice și mizează pe hibride pe benzină - Photo
Noutăți
Honda schimbă direcția: taie miliarde din planurile pentru electrice și mizează pe hibride pe benzină

Honda a anunțat o modificare majoră a strategiei sale privind electrificarea. Producătorul japonez va reduce semnificativ investițiile planificate în dezvoltarea de vehicule electrice (EV), scăz

Inna