Vezi cum camioanele autonome au fost învățate să prezinte actele atunci când sunt oprite de polițiști!

De Pavel   |  9 August, 2022

Distribuie :

Compania americană Embark , care se ocupă de construcția camioanelor autonome, și-a învățat vehiculele să prezinte oamenilor legii actele necesare. 

La fel ca și alte mașini autonome, cele construite de Embark sunt capabile să recunoască vehiculele poliției și să oprească pe dreapta. Însă dezvoltatorii au mers mai departe și au pregătit un seif special în care sunt păstrate documentele mașinii și a încărcăturii pe care o transportă, care să poată fie verificate ușor de oamenii legii.

O interacțiune de test a camionului autonom cu un polițist a fost filmată în Texas, acolo unde vehiculele companiei Embark sunt testate pe drumurile publice. 

Camionul recunoaște mașina de poliție care se deplasează în spatele lui cu luminile intermitente stinse. Conform scenariului prescris în sistem, acesta contactează operatorul, care ia decizia de a opri. Ulterior, inscripția Safe to approach este afișată pe un afișaj special din cabină, notificând că este posibilă apropierea de mașină.

Polițistul care s-a apropiat de camion, poate verifica documentele deschizând seiful, protejat de un cod care poate fi obținut de la același operator contactându-l la numărul de telefon notat lângă safeu.

Când verificarea este finalizată și documentele sunt puse înapoi, operatorul pornește pilotul automat, iar mașina continuă să se miște.

Astfel, verificarea documentelor încă nu poate fi efectuată fără ajutorul unei persoane care ia decizii de la distanță. Cu toate acestea, acest tip de interacțiune poate fi util atunci când mai multe camioane autonome vor circula pe drumurile publice.

 

Recomandate:

Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare - Photo
Noutăți
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare

Unul dintre cele mai ambițioase parteneriate din industria auto-tech se oprește brusc: Honda și Sony renunță la modelele electrice Afeela, chiar înainte ca primul model să ajungă pe piață.Ho

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna