Vezi imaginile noului BMW seria 2 Coupe transformat în Art Car

De Mariana   |  16 Septembrie, 2021

Distribuie :

Un artist plastic mexican a contribuit la transformarea unui Seria 2 Coupe de ultimă generație într-o capodoperă. Acțiunea a fost făcută cu ocazia întăririi în producție a modelelor la uzina BMW din Mexic. 

Ceva timp în urmă primul exemplar al celei de-a doua generații BMW Seria 2 Coupe, deja, părăsise linia de asamblare, astfel punând start liniei de producție a uzinei din Mexic. E de remarcat că automobilele de acest model, preconizate pentru piețele din toată lumea, vor fi produse doar în această țară.

BMW a decis să păstreze tradiția întrodusă în 1975, anul în care a apărut primul Art Car al producătorului german, un BMW 3.0 CSL

și cu ocazia startului liniei de producere a Seria 2 Coupe în Mexic, designerii constructorului bavarez în colaborare cu plasticianul local Bosco, au transformat M240i Coupe într-un alt Art Car. Tehnica plastică reprezintă o fuziune între steagul Mexicului și al Germaniei, întruchipând conexiunea intre locul în care a fost dezvoltat automobilul și acela în care este asamblat.

Chiar dacă la prima vedere s-ar părea că grafica este una simplă, constructorul bavarez recunoaște că transformarea nu a fost deloc ușoară, mai degrabă dificilă. Tocmai trei săptămâni a durat colorarea în mod manual. Pentru aplicarea lacului transparent, a fost nevoie de două săptămâni, iar altele două au durat înlăturarea imperfecțiunilor. 

Pentru această operă de artă, echipa de lucrători a folosit 6.1 litri de vopsea și 2.5 litri de lac transparent. Unele nuanțe sunt aplicate chiar în cinci straturi.

Modelul ales a fost un M240i xDrive, ceea ce înseamnă că sub capotă regăsim un motor de 3.0 litri volum, cu șase cilindri în linie.

Actualul vârf de gamă dispune de 374 CP.

Recomandate:

Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului - Photo
Noutăți
Hyundai recheamă peste 420.000 de mașini în SUA. Un bug software poate declanșa frânări bruște în timpul mersului

O problemă software identificată la sistemele de asistență ale unor modele Hyundai ar putea determina activarea neașteptată a frânării automate, crescând riscul unor accidente. Constructor

Inna
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30 - Photo
Noutăți
Volvo, în centrul unui nou scandal. Autoritățile din Thailanda pregătesc acțiuni în instanță după incendii raportate la EX30

Problemele SUV-ului electric Volvo EX30 escaladează. După mai multe cazuri de incendii asociate bateriilor, autoritățile pentru protecția consumatorilor din Thailanda sunt gata să dea în judecat

Inna
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi - Photo
Sociale
O nouă formă de escrocherie. Poliția NU trimite SMS-uri false privind presupuse amenzi

O nouă formă de escrocherie devine populară în Republica Moldova. Cetățenilor le sunt expediate SMS-uri prin care sunt anunțați că ar fi primit o amendă pentru încălcarea regulilor de

Inna
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană - Photo
Noutăți
Skoda ia în calcul aducerea în Europa a unui SUV de sub 7.000 de euro. Modelul destinat Indiei, ar putea ajunge pe piața europeană

Un SUV compact creat pentru India, cu un preț comparabil cu al unei mașini second-hand în Europa, ar putea deveni noua armă Skoda pe segmentul accesibil. Schimbările comerciale dintre Uniunea Eu

Inna
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar - Photo
Noutăți
BMW M3 E30 revine într-o formă neașteptată. Legenda anilor ’80 a fost transformată într-un set Lego aniversar

Unul dintre cele mai iconice modele din istoria BMW primește un tribut special la 40 de ani de la lansare. De această dată, nu sub forma unei ediții limitate sau a unui concept, ci ca machetă Lego ded

Inna
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante - Photo
Noutăți
Criză neașteptată la BMW. Producția SUV-ului electric iX1 va fi suspendată din lipsă de jante

Nu bateriile, semiconductorii sau materiile prime au pus probleme de această dată. BMW este obligat să încetinească producția unuia dintre modelele sale electrice populare din cauza unui de

Inna