(VIDEO) Autostradă la 50 cm distanță de balcon! Vezi cum a fost construit un drum de mare viteză din Cairo!

De Pavel   |  21 Mai, 2020

Distribuie :

În timp ce unele țări printre care și Moldova nu au parte de autostrăzi în plin sens al cuvântului, altele se întâlnesc cu problema că acestea trec chiar pe lângă balconul blocurilor de locuit. În sens direct!

Construcția unui drum de mare viteză din Egipt a provocat prosteste printre rândurile locuitorilor. Podul Taraat Al-Zomor, care face parte dintr-o autostradă, a fost construit în nemijlocită apropiere de mai multe blocuri din centrul capitalei Cairo. Balcoanele locuințelor care au fost date în exploatare în 2008 se află la circa 50 de centimetri distanță de drumul suspendat.

Oamenii spun că vor avea de suferit din cauza zgomotului, vibrațiilor și riscă într-o zi să se trezească cu o mașină în apartament, în caz de accident. Cei care sunt în proprietatea apartamentelor inferioare se plâng pe faptul că podul le astupă lumina soarelui și trăiesc în beznă.

Podul cu pricina inclus în autostradă măsoară 12 kilometri în lungime și 65.5 metri în lățime. Pentru construcția acestuia au fost investite 300 de milioane de euro, însă guvernul nu a luat în considerare că podul va trece pe lângă patru clădiri de locuit.

Totodată, autoritățile insistă că blocurile care sunt situate atât de aproape de autostradă, au fost de fapt, construite ilegal. În acest sens a fost emis și un ordin pentru demolarea acestora până lucrările de construcție a podului se vor finaliza. Ulterior, locuitorii urmează să primeascădespăgubiri în valoare totală de 250 de milioane de lire egiptene, sau circa 14.5 milioane de euro.

La rândul său, compania de construcții care a ridicat aceste locuințe susține că autorizația primită în 2008 este perfect legală și declară că vor da în judecată guvernul egiptean și firma.

Imaginile de la fața locului au deenit virale pe internet, iar internauții au făcut haz de necaz. În comentarii, userii recomandă locuitorilor să amenajeze magazine cu produse auto sau să deschidă benzinării la balcon.

https://youtu.be/pKkZfmC_kjg

Recomandate:

Importurile de carburanți în Moldova au crescut. Piața este dominată de combustibilul din România - Photo
Sociale
Importurile de carburanți în Moldova au crescut. Piața este dominată de combustibilul din România

În primele șase luni ale anului curent, Republica Moldova a importat 453.122 tone de produse petroliere (motorină, benzină și gaz lichefiat), marcând o creștere de aproximativ 5.6% față de

Inna
Poliția din Portugalia și-a luat în dotare un Ferrari 488 GTB confiscat dintr-un dosar de trafic de droguri - Photo
Noutăți
Poliția din Portugalia și-a luat în dotare un Ferrari 488 GTB confiscat dintr-un dosar de trafic de droguri

Flota Poliției de Securitate Publică (PSP) din Portugalia s-a îmbogățit cu un Ferrari 488 GTB, în urma unei confiscări realizate într-un dosar de trafic de droguri. Bolidul, eva

Inna
Hyundai pregătește un nou model electric. Va fi un rival pentru Renault 4 E-Tech - Photo
Noutăți
Hyundai pregătește un nou model electric. Va fi un rival pentru Renault 4 E-Tech

Hyundai dezvoltă un nou model electric de dimensiuni mici, care va rivaliza cu Renault 4 E-Tech. Noul model va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Munchen și ar putea fi botezat Ioniq 2.

Inna
Trei copii minori au rămas fără părinți, după ce un Mercedes a provocat un grav accident rutier - Photo
Accidente
Trei copii minori au rămas fără părinți, după ce un Mercedes a provocat un grav accident rutier

Două persoane au decedat ieri, în urma unui grav accident rutier provocat de un Mercedes. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc în satul Burlăceni, raionul Cahul. Din pr

Inna