(VIDEO) Doi moldoveni au ars de vii în mașină, implicați într-un accident groaznic produs în Italia

De Pavel   |  4 Mai, 2022

Distribuie :

Un accident teribil a fost înregistrat ieri seara în San Lazzaro, provincia Bologna din Italia. Acesta a implicat doi moldoveni de 31 și 36 de ani, care au ars de vii după ce mașina în care se aflau s-a inversat și a luat foc.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 2:15 noaptea. Un martor ocular a declarat că din interiorul mașinei se auzeau cei doi bărbați strigând:  „Se auzeau strigăte, au cerut ajutor, dar a fost imposibil să ne apropii”. La volan se afla un bărbat de 36 de ani ce locuia în Zola Predosa, având ca pasager un alt bărbat de 31 de ani. 

Potrivit primelor reconstrucții efectuate în timpul nopții, cele două victime se deplasau din oraș spre San Lazzaro, când, probabil din cauza vitezei excesive, ar fi lovit bordura sensului giratoriu, pierzând controlul vehiculului. Astfel, autoturismul în care se aflau Gheorghe și Vitalie a zburat de pe carosabil și s-a inversat de câteva ori până s-a oprit.

Martorii spun că s-au auzit strigăte de ajutor din interiorul mașinii. Cei doi moldoveni au încercat să iasă din fiarele mașinii în timp ce fumul începea deja să invadeze autoturismul foarte rapid. Foarte repede vehiculul a fost cuprins de flăcări și chiar și cea mai oportună salvare a pompierilor, alertați de martori, a fost inutilă pentru cei doi bărbați care au rămas în interiorul mașinii, prinși în incendiu.

Pompierii au stins incendiul ore întregi, din păcate nu le-au putut salva celor doi viața. 

sursa: echipa.md

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna