VIDEO: Mercedes-Benz E-Class şi Peugeout 3008 au intrat la testele EuroNCAP. Află ce punctaj au primit!

De Redactor AE   |  28 Septembrie, 2016

Distribuie :

Ultima sesiune de teste crash din acest an, anunţate şi organizate de către EuroNCAP, a adus în prim plan două modele noi, Mercedes-Benz E-Class şi Peugeot 3008. Ambele s-au prezentat extrem de bine, reuşind să puncteze maximul, adică toate cele cinci stele.

Cu 95% eficiență la protecția pasagerilor adulți și 90% la protecția copiilor, Clasa E a trecut fără probleme de toate testele EuroNCAP. Organizația europeană notează faptul că pachetul de asistență activă care include frânarea automată în oraș, pe autostradă sau la detectarea pietonilor este standard pe Clasa E. Fișa completă a rezultatelor lui Mercedes Clasa E poate fi consultată AICI.

De cealaltă parte, Peugeot 3008 a reușit la rândul său să adune cinci stele per total.Cu 86% eficiență la capitolul protecția pasagerilor adulți și 85% protecție a pasagerilor copii, noul SUV compact francez a impresionat la rândul său la testele de impact. Pentru că sistemele de frânare automată sunt opționale și disponibile standard doar pe versiunile superioare de echipare, EuroNCAP le-a testat fără să le ia în considerare în nota finală. Fișa completă a rezultatelor lui Peugeot 3008 poate fi consultată AICI.

Recomandate:

Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna