(VIDEO) Noul Peugeot 308 și Opel Astra nu au reușit să primească punctajul maxim la testele EuroNCAP

De Pavel   |  26 Mai, 2022

Distribuie :

Organizația europeană independentă EuroNCAP a efectuat teste de impact ale noilor modele produse în 2022, printre care Mercedes-Benz C-Class, Kia EV6 și Volvo C40 Recharge, precum și Opel Astra și Peugeot 308, care împart aceeași platformă.

Ei bine, dacă primele trei s-au prezentat exemplar în cadrul testelor, atunci Opel Astra și Peugeot 308 s-au descurcat mai rău, ambele modele reușind să adune doar patru stele din cinci posibile.

Notele oferite pentru Astra și 308, care sunt construite pe arhitectura EMP2, au fost mai mici și iată de ce. În cazul lui Opel Astra, șoferul și pasagerul din față pot fi răniți grav într-o coliziune pe contrasens. Aceștia nu sunt suficient de protejați chiar și atunci când are loc un impact frontal cu o barieră fixă. De asemenea, specialiștii au avut pretenții cu privire la funcționarea sistemului automat de frânare de urgență. În timpul unui test care simulează o lovitură cu pietonul, acesta a eșuat de mai multe ori. 

Toate acestea au influențat rezultatul final. Siguranța șoferului și a pasagerilor adulți în cazul lui Astra a fost evaluată cu 80%, protecția pasagerului minor cu 92%, protecția pietonilor cu 67 % și funcționarea sistemelor auxiliare cu 66%.

Ce ține de Peugeot 308, a fost ales un exemplar în caroseria break.  În urma testelor s-a dovedit că acesta protejează șoferul și mai rău într-un accident rutier, riscul de răni grave a cutiei toracice fiind unul extrem de mare. Șoferul poate suferi răni grave și în cazul unui impact frontal al mașinii.

Cu toate acestea, dacă comparăm rezultatul modelului 308 cu Astra, atunci sistemul de frânare de urgență într-o situație cu un pieton lovit, a funcționat mai bine, deși nu perfect. Însă cu frânarea de urgență într-un scenariu în care se lovește cu alte mașini, s-a comportat mai rău.

În această ordine de idei, Peugeot 308 SW, a primit următoarele note: 76% pentru protecția șoferului și a pasagerilor adulți, 84% pentru protecția unui pasager minor, 68% pentru protecția unui pieton tamponat și 65% pentru funcționarea asistenților electronici.

 

Recomandate:

20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză - Photo
Sociale
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză

Pe fondul scumpirilor accelerate la carburanți, Bulgaria introduce un mecanism de sprijin financiar pentru populație. Însă ajutorul nu este pentru toată lumea și vine cu condiții stricte.Aut

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare - Photo
Noutăți
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare

Unul dintre cele mai ambițioase parteneriate din industria auto-tech se oprește brusc: Honda și Sony renunță la modelele electrice Afeela, chiar înainte ca primul model să ajungă pe piață.Ho

Inna
Lukoil revine. Autoritățile deblochează stațiile în contextul crizei de carburanți - Photo
Noutăți
Lukoil revine. Autoritățile deblochează stațiile în contextul crizei de carburanți

Într-un moment tensionat pentru piața carburanților, autoritățile intervin decisiv: stațiile Lukoil ar putea fi redeschise temporar, pentru a evita un deficit critic de motorină.Stațiile Luk

Inna
Motorina premium va putea fi comercializată la preț de motorină standard - Photo
Noutăți
Motorina premium va putea fi comercializată la preț de motorină standard

În plină stare de urgență, autoritățile intervin pentru a preveni o criză a combustibilului. Noile măsuri vizează atât prețurile la pompă, cât și comportamentul importatorilor.

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna