VIDEO: Se întâmplă în capitală. A tamponat două maşini, a dărâmat un gard şi a plecat de la locul accidentului...

De Redactor AE   |  20 Decembrie, 2016

Distribuie :

Camerele video de supraveghere al unui centru comercial din capitală au surprins isprava unui şofer cu un comportament mai puţin adecvat. Aflat la volanul unui SUV, acesta a reuşit să avarieze două maşini parcate regulamentar, să doboare un gard metalic şi lăsând maşina pornită a plecat de la locul faptei!

Nu cred că ne putem explica ce a fost în mintea acestui bărbat, care încă de la bun început, dădea semne de întrebare. Felul în care brusca accleratorul şi frâna, intrând în parcarea centrului comercial UNO, adiacentă unei străduţe publice, însă nu a trezit dubii nimănui, aşa cum populaţia este deja obişnuită să vadă tot felul de anomalii.

În continuare însă, individul a accelerat brusc şi s-a înfipt în cele două automobile care staţionau în preajmă. Cum pedala acceleratorului era probabil culcată la podea acesta şi-a continuat drumul până s-a înfipt într-o construcţie metalică, unde a şi rămas blocat.

Din fericire niciunul din pietonii aflaţi în preajmă nu au avut de suferit deşi erau practic la un pas de tragedie. Culmea, şoferul a coborât din maşină, şi-a luat valizele şi a plecat! Potrivit unor portaluri de ştiri, acesta a fost ulterior identificat şi reţinut de către poliţişti. Acum bărbatul riscă să rămână fără permisul de conducere şi ca bonus, câţiva ani de închisoare.

Recomandate:

Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna