(VIDEO) Un șofer beat din capitală s-a dat în spectacol după ce a fost reținut forțat de poliție!

De Pavel   |  20 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Un șofer din capitală a fost reținut de către ofițerii de patrulare fiind în stare de ebrietate, însă odată ce a fost stopat de oamenii legii aceasta a început să facă show și chiar să afirme că nu a fost el la volanul automobilului!

Potrivit Poliției de Patrulare, în timpul operațiunii petrecută în sectorul Botanica, a fost observat un autoturism de model Dacia Logan, care se deplasa neuniform pe strada Grenoble din capitală. Ulterior, automobilul a fost somat. Inițial conducătorul auto a ignorat cerințele agenților de a stopa și a continuat deplasarea. Astfel, vehiculul a fost urmărit, iar într-un final aproximativ peste 700 metri a fost oprit forțat.

Șoferul, în vârstă de 25 de ani, din Chișinău a încercat să se eschiveze de la fața locului. La rugămintea agentului de patrulare de a prezenta actele necesare, acesta a comunicat că nu dispune de ele și a negat că s-ar fi aflat el însuși la volan. După câteva tentative de a obține actele, poliția a aplicat forța fizică și mijloace speciale.

Tânărul a fost urcat în autopatrulă și escortat la sediul Poliției. Acesta va fi documentat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate sau sub influenţa altor substanţe.

În urma testării cu dispozitivul Drager a fost constatat o alcoolemie de 0,66 mg/l în aer expirat. Dacă va fi găsit vinovat, șoferul riscă închisoare de la unu la 5 ani sau amendă în valoare de 50 de mii de lei.

Recomandate:

România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna