Volkswagen a demarat experimentul Astypalea! Află ce presupune acesta

De Pavel   |  3 Iunie, 2021

Distribuie :

Volkswagen anunță că a livrat primele vehicule electrice în Astypalea, insula din Grecia pe teritoriul căreia va prganiza un experiment cu autoritățile elene, 

La sfârșitul anului trecut, oficialii contuctorului german anunțau că planifică să organizeze un parteneriat cu autoritățile din Grecia, care presupune transformarea insulei Astypalea din Marea Egee, într-o zonă verde unde vor circula doar mașini electrice, care se vor alimenta cu energie electrică provenită de la panouri solare și energie eoliană.

Astypalea are o suprafață de 97 de kilometri și înregistrează o populație de numai 1.300 de locuitori, găzduind anual peste 72.000 de turiști. 

Experimentul prevede ca toate cele 1.494 de mașini ale locuitorilor insulei să fie înlocuite treptat cu 1.000 de EV-uri livrate de Volkswagen. Vehiculele se vor alimenta de la cele 230 de stații de alimentare pe care Volkswagen le va furniza sub brandul propriu Eli. Primele modele electrice deja au ajuns pe teritoriul insulei, fiind destinate forțelor de ordine locale. Peste 10 stații de încărcare au fost deja instalate, iar alte 16 vor fi disponibile în perioada următoare. 

Transportul public din Astypalea este asigurat de două autobuze echipate cu motoare diesel. Acestea vor fi înlocuite pe parcurs cu trotinete electrice Seat, biciclete lectrice și EV-uri disponibile prin servicii de închiriere.

Întregul proiect urmează să fie implementat integral până în 2027.

Recomandate:

BMW testează baterii solid-state pe modelul i7: autonomie mai mare fără greutate suplimentară - Photo
Noutăți
BMW testează baterii solid-state pe modelul i7: autonomie mai mare fără greutate suplimentară

BMW face un pas important în direcția inovației în domeniul mobilității electrice, anunțând debutul testelor pentru noile baterii solid-state (în stare solidă). Acestea sunt te

Inna
Hyundai dezvoltă o fabrică de ultimă generație în Arabia Saudită: producție mixtă de vehicule electrice și cu motoare clasice - Photo
Noutăți
Hyundai dezvoltă o fabrică de ultimă generație în Arabia Saudită: producție mixtă de vehicule electrice și cu motoare clasice

Într-un pas strategic pentru dezvoltarea industriei auto din Orientul Mijlociu, Hyundai Motor și fondul suveran Public Investment Fund (PIF) din Arabia Saudită au lansat oficial construcția unei

Inna
BMW M2 Racing: noul model de competiție debutează în cursa de 24 de ore de la Nurburgring - Photo
Noutăți
BMW M2 Racing: noul model de competiție debutează în cursa de 24 de ore de la Nurburgring

BMW a confirmat oficial participarea noului model M2 Racing la cursa de anduranță de 24 de ore de la Nurburgring, ce va avea loc în perioada 21-22 iunie curent. Evenimentul va reprezen

Inna
General Motors oprește exporturile către China pe fondul tensiunilor comerciale și al pierderilor financiare - Photo
Noutăți
General Motors oprește exporturile către China pe fondul tensiunilor comerciale și al pierderilor financiare

General Motors a anunțat că va sista complet livrările de vehicule din SUA către China, în contextul înrăutățirii relațiilor comerciale dintre cele două țări. Un alt motiv reprezintă&

Inna
Statul preia temporar un pachet majoritar de acțiuni la Moldasig și pregătește revânzarea pe piața de capital - Photo
Noutăți
Statul preia temporar un pachet majoritar de acțiuni la Moldasig și pregătește revânzarea pe piața de capital

Guvernul, prin intermediul Agenției Proprietății Publice (APP), va intra temporar în acționariatul companiei de asigurări „Moldasig” S.A., prin achiziționarea a 480.000 de acțiuni no

Inna
Restricții de circulație în centrul Chișinăului, în perioada 23–26 mai. Primăria a emis dispoziția - Photo
Sociale
Restricții de circulație în centrul Chișinăului, în perioada 23–26 mai. Primăria a emis dispoziția

Primăria municipiului Chișinău anunță instituirea unor restricții temporare de circulație în centrul orașului, în perioada 23 mai, ora 22:00 - 26 mai, ora 05:00. Traficul rutier, incl

Inna