Volkswagen a obţinut în Raliul Suediei prima victorie WRC

De AutoExpert   |  12 Februarie, 2013

Distribuie :

Volkswagen a obţinut în Raliul Suediei prima victorie WRC

Sebastien Ogier a confirmat în Raliul Suediei prestaţia bună cu Volkwagen Polo R WRC şi a câştigat a doua etapă a sezonului din Campionatul Mondial de Raliuri.

Francezul şi-a construit un avans liniştitor de aproximativ o jumătate de minut în faţa lui Sebastien Loeb încă din prima zi, după ce a câştigat cinci dintre primele opt probe speciale. Ulterior, el a preferat să fie mai precaut, însă chiar şi în acest context Loeb nu a reuşit să ameninţe victoria conaţionalului său.

Per ansamblu, Ogier a câştigat 11 dintre cele 22 de probe speciale şi a terminat în fruntea clasamentului cu un avans de aproape 42 de secunde în faţa lui Loeb, devenind doar al doilea pilot nonscandinav care triumfă în Suedia.

Acesta a fost al doilea dintre cele patru raliuri în care Loeb va concura în acest sezon, urmând să revină în competiţie doar în Raliul Argentinei din perioada 3-5 mai.

Ultimul loc pe podium a fost ocupat de Mads Osberg (M-Sport), care la începutul raliului a dat semne că poate lupta pentru locul doi cu Loeb, în timp ce JAri Matti Latvala a terminat pe patru la şase secunde în spatele norvegianului la volanul celui de-al doilea VW Polo R WRC.

Thierry Neuville, Juho Hanninen, Henning Solberg şi Evgeny Novikov au ocupat de asemenea poziţii în top 10 pentru echipele M-Sport, în condiţiile în care ceilalţi doi piloţi Citroen au avut reale dificultăţi în zăpezile Suediei. Mikko Hirvonen a ieşit din calculele pentru victorie încă din PS 2 după ce a ieşit în decor şi a pierdut 20 de minute, terminând raliul doar pe 17, în timp ce Dani Sordo a abandonat duminică după ce suferise un accident şi vineri.

În clasamentul general, Ogier a urcat pe prima poziţie datorită celor trei puncte bonus obţinute în Power Stage şi are 46 de puncte, cu trei mai multe decât Loeb, însă Citroen rămâne lider la constructori cu 57 de puncte, cu două mai multe decât Volkswagen.

Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Raliuri va avea loc în perioada 8-10 martie în Mexic.

RALIUL SUEDIEI - CLASAMENT FINAL:

1. Sebastien Ogier (VW) 3h11m41.9s

2. Sebastien Loeb (Citroen) + 41.8s

3. Mads Ostberg (Qatar M-Sport Ford) + 1m24.5s

4. Jari-Matti Latvala (VW) + 1m30.6s

5. Thierry Neuville (Qatar M-Sport Ford) + 5m06.4s

6. Juho Hanninen (Qatar M-Sport Ford) + 5m43.1s

7. Martin Prokop ( Czech Ford) + 11m25.4s

8. Henning Solberg (M-Sport Ford + 11m42.7s

9. Evgeny Novikov (Qatar M-Sport Ford) + 13m04.7s

10. Yazeed Al Rahji (Yazeed Ford) + 16m27.0s

Recomandate:

Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră - Photo
Sociale
Trafic sistat în sectorul Râșcani al capitalei. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră

Traficul rutier din sectorul Râșcani va suferi modificări în perioada 23-29 martie curent. În baza deciziei Primăriei Chișinău, s-a decis suspendarea circulației pe strada Vasile Bad

Inna
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici - Photo
Sociale
Val de scumpiri și la GPL. Prețurile cresc, iar majorările nu se opresc aici

După majorările consistente la benzină și motorină, un alt tip de combustibil începe să lovească buzunarele șoferilor. GPL-ul se scumpește rapid, iar semnalele din piață indică noi creșteri &ici

Inna
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili - Photo
Noutăți
România ar putea declara situație de criză, pe fondul creșterii prețurilor la combustibili

În contextul creșterii prețurilor la combustibili, în România ar putea fi declarată situație de criză pe piața petrolului. Guvernul de la București va examina instituirea acesteia m&

Inna
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc - Photo
Noutăți
Rolls-Royce pune pe frână electrificarea totală, iar legendarul V12 rămâne în joc

După ce promitea o transformare radicală spre electrificare completă, Rolls-Royce schimbă direcția. Cererea oscilantă și realitățile pieței determină marca britanică să păstreze în viață celebru

Inna
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu - Photo
Sociale
Maia Sandu a comentat criza carburanților și a menționat că trebuie să fim pregătiți pentru cel mai prost scenariu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează asupra riscurilor generate de criza carburanților și spune că autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru scenarii negative. Declarații

Inna
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere. AC Schnitzer, tunerul legendar BMW, se retrage definitiv

După aproape patru decenii în care a redefinit performanța modelelor BMW, unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea tuning-ului auto se pregătește să tragă cortina. Decizia vine pe fondul sc

Inna