Volvo, de asemenea, se retrage din Asociația Constructorilor Europeni de Automobile!

De Inna   |  12 Iulie, 2022

Distribuie :

Constructorul suedez anunță că va părăsi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile până la finalul acestui an. Volvo este deja al doilea producător care părăsește această organizație, după Stellantis. 

Deși Volvo a susținut interzicerea motoarelor termice, acum acesta nu este mulțumit de strategia ACEA cu privire la combaterea schimbărilor climatice în domeniul auto. Cei de la Volvo susțin că planurile sale de electrificare nu merg pe aceeași cale cu cele propuse de ACEA. "Am ajuns la concluzia că strategia și ambițiile de sustenabilitate ale Volvo nu sunt pe deplin aliniate cu poziționarea și modul de lucru al ACEA în acest moment", menționează oficialii într-un comunicat. 

Pe lângă asta, CEO-ul mărcii suedeze, Jim Rowan, a menționat că la acest moment, compania este deschisă unor opțiuni noi și că s-ar putea alătura unui grup nou care să reprezinte producătorii cu obiective și mentalități pozitive în ceea ce privește clima. Reamintim că, începând cu 2030, Volvo va deveni o marcă pur electrică. 

Recomandate:

Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania - Photo
Noutăți
Volkswagen, între auto și armată. Producătorul inițiază negocieri pentru producție militară în Germania

Volkswagen ar putea face un pas neașteptat dincolo de industria auto. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, constructorul german analizează posibilitatea unui parteneriat militar, însă pl

Inna
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil - Photo
Sociale
Importuri masive de carburanți, dar rezerve limitate. Pentru câte zile mai are Moldova combustibil

În plin context al scumpirilor și incertitudinilor energetice, Republica Moldova își completează stocurile de carburanți. Totuși, cifrele arată o realitate îngrijorătoare: rezervele

Inna
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou - Photo
Noutăți
Poți achita vinieta și prin EVO. În aplicație a fost integrat un serviciu nou

Achitarea vinietei poate fi acum efectuată și prin intermediul aplicației EVO. Administrația Națională a Drumurilor anunță despre integrarea serviciului de achitare pe platforma guvernamentală. 

Inna
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză - Photo
Sociale
20 de euro pe lună pentru combustibil. Bulgaria vine cu ajutor pentru cetățeni în plină criză

Pe fondul scumpirilor accelerate la carburanți, Bulgaria introduce un mecanism de sprijin financiar pentru populație. Însă ajutorul nu este pentru toată lumea și vine cu condiții stricte.Aut

Inna
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare - Photo
Noutăți
Final neașteptat pentru Afeela. Honda și Sony pun pe stop proiectul electric înainte de lansare

Unul dintre cele mai ambițioase parteneriate din industria auto-tech se oprește brusc: Honda și Sony renunță la modelele electrice Afeela, chiar înainte ca primul model să ajungă pe piață.Ho

Inna
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
„Zbura” cu 200 km/h pe viaduct. Un tânăr de 20 de ani, sancționat pentru comportament agresiv în trafic

Un tânăr, după ce s-a lăudat pe rețele că trece podul de pe bd. Dacia cu 200 km/h, a fost identificat și sancționat de oamenii legii. Tânărul este originar din Ungheni și are 20 de ani.&nb

Inna