Winter Driving Experience

De AutoExpert   |  29 Octombrie, 2011

Distribuie :

Winter Driving Experience

După ce Ferrari a anunţat luna trecută că oferă un program de instruire pentru cei care vor să înveţe să-l îmblânzească pe Ferrari FF pe zăpadă, acum a venit rândul celor de la Porsche. Pasionaţii vor fi încântaţi să afle că producătorul german a lansat programul Winter Driving Experience, prin care se oferă posibilitatea testării noului Porsche 911 în condiţii extreme.

Programul include o sesiune teoretică şi una practică, în cadrul căreia instructorii îi vor sprijini pe cursanţi să-şi însuşească sau să-şi perfecţioneze tehnicile de şofat. Mai mult decât atât, cursurile nu se vor desfăşura doar în zona Cercului Arctic. "Elevii" vor merge şi în Africa de Sud, pentru a-l testa pe 911 în condiţii variate, exact cum au făcut şi inginerii înainte de lansarea modelului.

În Finlanda, cursurile se vor desfăşura în etape cu grade diferite de dificultate. Primul nivel a fost denumit Precision, cel de-al doilea - Performance, iar al treilea - Master. Practic, va fi ca în jocurile pe calculator, dar... totul se va întâmpla în realitate. În Africa de Sud se va organiza Porsche Tour, care va avea ca punct de pornire Cape Town, după care vor fi străbătute mai multe drumuri şerpuite.

Sursa: TOPGEAR

Recomandate:

Audi Quattro revine în forță: coupe retro cu 530 CP și caroserie din carbon, ediție limitată - Photo
Noutăți
Audi Quattro revine în forță: coupe retro cu 530 CP și caroserie din carbon, ediție limitată

Modelul legendar Audi Quattro a fost readus la viață într-o ediție modernizată, dar fidelă stilului anilor '80. Coupe-ul sport păstrează designul clasic, însă vine echipat cu tehnologi

Inna
China interzice expresiile „condus autonom” și „condus inteligent” în reclamele auto - Photo
Noutăți
China interzice expresiile „condus autonom” și „condus inteligent” în reclamele auto

Autoritățile chineze au anunțat noi măsuri stricte privind modul în care sunt promovate automobilele echipate cu tehnologii avansate de asistență la condus (ADAS). În urma unei înt

Inna
Skoda Elroq Respectline: cehii prezintă un concept electric dedicat diversității - Photo
Noutăți
Skoda Elroq Respectline: cehii prezintă un concept electric dedicat diversității

Skoda Auto a lansat un vehicul concept special: Elroq Respectline. Evenimentul are loc în contextul Lunii Europene a Diversității, Această versiune unică a viitorului SUV electric Skoda Elroq es

Inna
Restricții de circulație în sectorul Buiucani din Chișinău. Măsura va fi aplicată până pe 26 mai - Photo
Sociale
Restricții de circulație în sectorul Buiucani din Chișinău. Măsura va fi aplicată până pe 26 mai

Conducătorii auto din Chișinău sunt informați că, în conformitate cu o dispoziție emisă de Primăria Capitalei, pe strada Constantin Stere, în segmentul cuprins între străzile Eugen C

Inna
Un brand auto, care a lipsit 14 ani, renaște în Spania. Primul model va fi un pick-up PHEV - Photo
Noutăți
Un brand auto, care a lipsit 14 ani, renaște în Spania. Primul model va fi un pick-up PHEV

Marca spaniolă Santana va fi readusă la viață după ce a fost declarată în faliment, în 2011. Primele imagini ale noii generații au fost deja prezentate, iar modelul ales pentru relansare e

Inna
Jaguar Land Rover reia exporturile în SUA, în pofida taxelor vamale impuse de Trump - Photo
Noutăți
Jaguar Land Rover reia exporturile în SUA, în pofida taxelor vamale impuse de Trump

Jaguar Land Rover a decis să reia exporturile de automobile către Statele Unite ale Americii, în pofida noilor taxe vamale de 25%, impuse recent de Donald Trump. Amintim că taxa afectează toate&

Inna