Jeep lansează noul model Compass în Europa. Iată cum arată crossoverul

De Redactor AE   |  7 Iunie, 2017

Distribuie :

Jeep atacă segmentul crossoverelor cu un nou model, numit Compass. Producătorul american intră astfel pe piaţa cea mai înalt dezvoltată şi care îşi continuă expansiunea cu paşi mari.

Noul Compass este oferit pe bătrânul continent în compania a patru tipuri de motoare, două pe benzină şi două pe motorină, însă variaţiile acestora crează o gamă de cel puţin opt versiuni din care să alegi. La nivel de dotări şi look, Jeep include variantele Sport, Longitude şi Limited, iar pentru doritorii de a organiza mici escapade în afara asfaltului americanii au şi Trailhawk, care promite să fie imbatabil în acest segment.

Modelul de bază va fi echipat cu unitatea de 1.4 litri volum, MultiAir2, capabil să pună la dispoziţia şoferului în jur de 140 CP şi 230 Nm, cuplat la transmisia manuală cu şase rapoarte. Acelaşi motor, combinat cu cutia de viteze în nouă trepte produce deja 170 CP şi 250 Nm, iar tracţiunea integrală este deja inclusă standard.

Dieselul este disponibil cu volum de 1.6 litri şi 2.0 litri, pornind de la 120 CP şi 320 Nm şi până la 140 CP şi 350 Nm. Versiunea vârf de gamă, 2.0 litri Multijet, diesel, pune pe roţi 170 CP, iar benzinarul are 2.4 litri volum livrează între 250 şi 184 cai putere.

[caption id="attachment_76804" align="alignnone" width="1600"] Jeep® Compass Limited[/caption]

[caption id="attachment_76805" align="alignnone" width="1600"] Jeep® Compass Trailhawk[/caption]

[caption id="attachment_76806" align="alignnone" width="1600"] Jeep® Compass Limited[/caption]

[caption id="attachment_76807" align="alignnone" width="1600"] Jeep Compass[/caption]

Recomandate:

Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna