Land Rover va restaura primul prototip al modelului clasic Defender

De Pavel   |  11 Ianuarie, 2018

Distribuie :

Compania Land Rover planifică să restaureze unul din cele trei prototipuri al primului său offroader, care a fost prezentat pentru prima dată în anul 1948 la Salonul Auto de la Amsterdam.

Restaurarea vehicului care a dat naştere modelului legendar Defender, va prilejui aniversarea a 70 de ani de la fondarea companiei britanice. Oficialii declară că, acesta va fi unul dintre cele mai complicate proiecte de restaurare, iar lucrările vor dura circa 12 luni.

Producătorii planifică să păstreze culoarea verde originală, căreia îi va adăuga o serie de panouri ale caroseriei confecţionate din aluminiu, şasiul va fi galvanizat, iar portbagajul va primi câteva elemente detaşabile. La fel aceştia vor dota SUV-ul cu un propulsor nou.

Prototipul cu pricina, a fost găsit întâmplător nu departe de uzina companiei britanice din Solihull. Anterior, locul aflării prototipului nu era cunoscut, acesta fiind văzut pentru ultima dată la Salonul Auto olandez, în perioada anilor 1960.

În anul 1980, acest prototip al modelului Land Rover Defender, a fost procurat în calitate de proiect care urma a fi restaurat, însă după puţin timp lucrările asupra lui au fost abandonate. Pentru a aduce clarităţi în instoria acestui prototip, specialiştii companiei Land Rover, au făcur cercetări în arhive timp de câteva luni, găsind dovezi despre adevărata origine a automobilului.

Anteriorii proprietari ai vehiculului, au fost stimabil invitaţi să urmărească procesul restaurării acestui legendar prototip.

Recomandate:

Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei legende. Audi spune adio motorului cu 5 cilindri după peste 50 de ani

Unul dintre cele mai emblematice motoare din istoria auto se apropie de final. Celebru pentru sunetul său distinct și ADN-ul din motorsport, propulsorul cu 5 cilindri de la Audi va dispărea definitiv,

Inna