Leon Verde – un concept SEAT de 34 milioane de euro!

De AutoExpert   |  12 Iunie, 2013

Distribuie :

Leon Verde – un concept SEAT de 34 milioane de euro!

Seat Leon Verde Plug-in Hybrid este un prototip hybrid, dezvăluit în premieră mondială în Spania, dezvoltat de Seat cu sprijinul unor fonduri publice şi private, munca totală fiind estimată la mai bine de patru ani de cercetări şi teste şi 34 de milioane de euro investiţi.

Leon Verde beneficiază de un tren de propulsie ecologic, alcătuit dintr-un motor pe benzină, de 1.4 litri, TSI, capabil să dezvolte 122 de cai putere, şi unul electric. Acesta din urmă oferă 102 cai putere şi ajută la obţinerea unei puteri combinate de 170 de cai.

Ansamblul electric este ţinut în viaţă de o baterie litiu-ion de 8.8 kWh, care garantează o autonomie cu zero emisii de 50 de kilometri. La aceştia se mai adaugă şi autonomia oferită de rezervorul motorului cu benzină, autonomie totală echivalând cu 816 kilometri.

Potrivit calculelor efectuate de Seat, cele două soluţii de propulsie oferă un consum mediu estimat de numai 1.6 litri şi o valoare a emisiilor de 36 g/km.

Alături de soluţia de propulsie inovativă, Seat a gândit şi o aplicaţie pentru telefoanele inteligente prin care posesorul maşinii poate monitoriza consumul de energie, nivelul bateriei, proporţia de încărcare şi poate estima cât CO2 ai salvat folosind modul de propulsie electric.

Nu putem să nu menţionăm şi că Leon Verde Plug-in este echipat şi cu un sistem de alimentare cu energie inteligent. Acesta încarcă bateria atunci când costurile sale sunt mai mici, iar în caz că proprietarul nu poate aştepta intervalul optim, sistemul declanşează o procedură de alimentare de urgenţă.

Recomandate:

Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark - Photo
Noutăți
Land Rover Discovery Sport primește o actualizare importantă. Două versiuni noi: Metropolitan și Landmark

Land Rover își modernizează gama Discovery Sport, adăugând două niveluri de echipare noi și o serie de echipamente de ultimă generație. Noile versiuni, Metropolitan și Landmark, 

Inna
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon - Photo
Noutăți
Mansory transformă noul BMW M5 într-un monstru de 850 CP cu accente din fibră de carbon

Noul BMW M5, deja o forță pe patru roți, a intrat pe mâna celor de la Mansory, care au dus performanțele sedanului de top la un nou nivel. Celebrul tuner german a creat un pachet exclusiv de mod

Inna
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj - Photo
Sociale
Autoritățile au emis un ordin prin care se impun restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj

În perioadele cu temperaturi extreme, circulația vehiculelor de mare tonaj va fi limitată temporar pe drumurile publice din Republica Moldova. Măsura este reglementată printr-un ordin comun semn

Inna
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului - Photo
Noutăți
Luca de Meo părăsește Renault și face pasul surprinzător către industria luxului

După o perioadă de cinci ani în care a coordonat cu succes strategia de transformare a grupului Renault, Luca de Meo a decis să încheie capitolul său în industria auto. Conform surse

Inna
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse - Photo
Noutăți
Ferrari a dezvăluit noul 296 Speciale Piloti, un model rezervat exclusiv piloților din programele oficiale de curse

Ferrari ridică din nou standardele exclusivității cu lansarea modelului 296 Speciale Piloti, o ediție dedicată strict piloților implicați în competițiile oficiale organizate sub umbrela mărcii d

Inna
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile - Photo
Noutăți
Podul Mihai Viteazul din Chișinău, aproape de redeschidere: lucrările se vor încheia în câteva zile

După mai bine de doi ani de lucrări, podul rutier de pe strada Mihai Viteazul din Chișinău este aproape gata. Potrivit responsabililor din cadrul companiei de construcții care gestionează proiectul, f

Inna