Mercedes a prezentat oficial imaginile cu interiorul luxos al noului Gelandewagen

De Pavel   |  13 Decembrie, 2017

Distribuie :

Compania Mercedes, a făcut publice o serie de fotografii al noului G-Class 2019, care urmează a fi prezentat oficial peste o lună la Salonul Auto de la Detroit.

După cum vă amintiţi, aceastea nu sunt primele poze apărute cu salonul noului SUV. Însă în proaspetele imagini putem savura luxul şi frumuseţea interiorului folosit pentru variantele de top. Aici observăm un display cu diagonala de 12.3 inch, pentru sistemul multimedia şi alt display identic pentru ceasurile virtuale de bord.

La proiectarea habitaclului au fost folosite materiale premium, cum ar fi pielea Nappa, lemnul natural şi inserţiile din aluminiu. Pe poze putem observa scaunele din faţă Active Multicontour, cu o mulţime de reglări electrice, masaj, ventilare şi încălzire. Drept opţiune va fi disponibil şi un sistem audio Burmeister, care include în sine 16 boxe de înaltă calitate.

De asemenea, oficialii anunţă că salonul a devenit mai larg cu 38mm, iar pasagerii din spate vor avea cu 150mm mai mult loc pentru picioare. Apropo pasagerii de pe bancheta din spate vor fi plăcut surprinşi de faptul că scaunele din spate permit reglarea unghiului de înclinare a spătarului.

Deşi pe fotografiile spion, exteriorul noului G-Class pare a fi diferit de cel cu care toţi sau obişnuit, reprezentanţii companiei Mercedes asigură clienţii că Gelandewagenul va păstra designul iconic după care se conduce de aproape 40 de ani.

 

Recomandate:

O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol - Photo
Sociale
O altă țară din UE plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorii de majorările prețului la petrol

Polonia plafonează prețurile la carburanți, pentru a proteja consumatorul final de majorările globale a prețurilor petrolului. Decizia a fost adoptată de Guvernul de la Varșovia și a intrat în v

Inna
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut - Photo
Sociale
Moldova, în topul furnizorilor de benzină pentru Ucraina, deși aceasta este produsă peste Prut

Circa 8% din benzina importată anul trecut în Ucraina, a fost de proveniență "moldovenească". Datele sunt oferite de analiza publicată de portalul ucrainean Enkorr, scrie Știri.md

Inna
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital - Photo
Accidente
Accident la Purcari. Un tractor s-a inversat, iar șoferul acestuia a fost transportat la spital

Un tractor s-a tamponat într-un gard și ulterior s-a inversat. Accidentul s-a întâmplat la Purcari, după ce șoferul de 51 de ani a pierdut controlul asupra volanului. Potriv

Inna