Mercedes-Benz celebrează 20 de ani de la lansarea primului SUV premium, ML-Class!

De Redactor AE   |  12 Mai, 2017

Distribuie :

Dacă vrei să îţi amintim cât de mult ai îmbătrânit, află că primul ML de la Mercedes-Benz a fost lansat în urmă cu exact 20 de ani, în 1997. SUV-ul din Stuttgart a fost şi primul din clasa premium care a dat naştere de altfel unui nou segment.

În anii 90, oferta constructorilor de automobile nu era una foarte variată şi difersificată, de vreme ce nici clienţii nu erau chiar atât de alintaţi. În segmentul off-road existau practic doar maşini ca Toyota Land Cruiser (luxos dar prea mare), Range Rover care nu era chiar cel mai rafinat şi Nissan Patrol.

Cei trei enumeraţi mai sus erau imbatabili în off-road însă nu se puteau lăuda cu un confort şi dinamică demnă de un automobil de clasă premium. Atunci lumea a început să caute cale de mijloc iar Mercedes-Benz a prins momentul oportun pentru a lansa la Salonul Auto de la Detroit conceptul clasei M, care ulterior a devenit ML.

Asamblat iniţial la uzina din Tuscaloosa, noul SUV îmbina designul solid şi robust, garda la sol înaltă, spaţiu interior generos, o gamă motorizări variată şi dotări opţionale care până atunci erau întâlnite mai mult pe sedanurile premium. Totuşi principalele trăsături şi calităţi care l-au făcut un bestseller, sunt manevrabilitate şi ţinuta de drum. Fiind construit diferit, nu cu un cadru rigid ci o caroserie unibody, suspensie independentă pe faţă şi spate în loc de punţi fixe şi un sistem de tracţiune integrală controlat electronic, aceste deosebiri tehnice i-a adus clienţii mult vizaţi de Mercedes-Benz.

Abia în 2005, primul ML sub codul de nume W163 a fost înlocuit cu o generaţie nouă W164 care la rândul lui a stat pe piaţă şase ani de zile. Au urmat apoi în 2011 W166 iar după un facelift aplicat lui ML, în 2015, acesta a fost redenumit GLE.

Recomandate:

Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit - Photo
Noutăți
Lotus lansează cel mai extrem Emira de până acum: 420 CP, 300 km/h și plafon detașabil inspirat din Esprit

Constructorul britanic a lansat cea mai radicală versiune a coupe-ului său sport. Cu mai multă putere, masă redusă și un sprint demn de supercaruri, noul Lotus Emira 420 Sport promite să redefinească

Inna
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare - Photo
Accidente
Șoferul vinovat de accidentul în care au murit un copil de 10 luni și tatăl său, condamnat la închisoare

Instanța a pronunțat sentința în cazul impactului soldat cu două decese. Șoferul responsabil de producerea tragediei a primit pedeapsă cu executare și va achita despăgubiri de milioane de lei fa

Inna
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai - Photo
Sociale
Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Măsura va fi aplicată astăzi, 27 mai

Activitatea PTF Leova–Bumbăta va fi temporar sistată. Potrivit Poliției de Frontieră, măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 14:30. Decizia a fost luată ca urmare a scăde

Inna
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică - Photo
Sociale
Meteorologii au emis 2 avertizări. Ne așteaptă intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică

Astăzi, în intervalul orelor 14:00 - 23:00 sunt prognozate descărcări electrice cu ploi de scurtă durată și intensificări ale vântului. În acest sens, Serviciul Hidrometeor

Inna
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum - Photo
Noutăți
Republica Moldova pregătește rezerve strategice de carburanți. Țara ar urma să aibă stocuri suficiente pentru cel puțin două luni de consum

Autoritățile vor să reducă riscul unor crize de aprovizionare cu benzină și motorină. Un nou proiect de lege prevede crearea unor rezerve obligatorii de produse petroliere, capabile să acopere necesar

Inna
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină” - Photo
Noutăți
Fostul șef Ferrari atacă dur primul model electric al mărcii. „Sper că măcar vor scoate căluțul cabrat de pe acea mașină”

Debutul primului Ferrari electric din istorie continuă să provoace controverse. După reacțiile împărțite privind designul noului Luce, unul dintre cei mai influenți oameni din istoria constructo

Inna
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul - Photo
Accidente
Un bărbat și o femeie au decedat în urma unui grav accident rutier. Poliția investighează cazul

Un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, dar și o femeie de 36 de ani au decedat în urma unui grav accident rutier. Impactul s-a produs pe traseul Căușeni–Anenii Noi, în apro

Inna