Monza Concept – viitorul designului Opel

De AutoExpert   |  20 August, 2013

Distribuie :

Monza Concept – viitorul designului Opel

După trei săptămâni de imagini teaseri, conceptul Opel Monza se dezvăluie astăzi complet. Pregătit pentru Salonul Auto de la Frankfurt, Opel Monza are rolul de a atrage atenţia asupra viitorului designului şi tehnologiei mărcii şi de a readuce în prim-plan un nume care a făcut istorie pentru Opel în anii 1978-1986. Opel Monza Concept este menit să sublinieze şi posibilităţile tehnice ale mărcii germane, sistemul de propulsie întâlnit deja pe Opel Ampera şi Chevrolet Volt fiind dus la nivelul următor.

Potrivit spuselor directorului mărcii germane, Karl-Thomas Neumann: "Conceptul Monza ilustrează Opel-ul viitorului", ceea ce ar însemna că liniile pe care le regăsim pe Monza vor fi parte din ADN-ul viitoarelor generaţii ale modelelor Opel. În respectivul context, nu putem să nu menţionăm noua faţă, complet redesenată, în care grila este lărgită şi asezonată cu o bară cromată care poartă sigla Opel, dar şi capota plonjată şi blocurile optice agresive continuate cu prize de aer imense, care completează soluţiile estetice adoptate de echipa condusă de Mark Adams, directorul de design al mărcii germane. Opel Monza iese în evidenţă şi prin faptul că duce mai departe motivele "bumerangului" şi al "aripii" regăsite pe uşile actualei generaţii de modele, modernizându-le prin linii mai complexe.

Linia care caracterizează conceptul Monza este însă cea a plafonului, prototipul fiind un coupe atipic, cu alură de crossover între un hatchback şi un break. Înălţimea maximă a lui Monza Concept este de 1.31 metri, însă şeful de design al mărcii susţine că acest lucru nu afectează nici capacitatea portbagajului - 500 de litri - şi nici spaţiul destinat pasagerilor.

Sub capotă, Opel a ales să instaleze într-o formă modernizată sistemul de propulsie regăsit pe Opel Ampera şi Chevrolet Volt – modelele care beneficiază de un sistem de propulsie format dintr-un motor electric şi unul pe benzină cu rol de generator pentru baterii. Până acum însă, motorul pe benzină era unul de 1.4 litri, în timp ce pe conceptul Opel Monza îşi face apariţia un motor turbo de 1.0 litru care anunţă astfel noua generaţie de unităţi de cilindree redusă care va face parte în scurt timp din arsenalul lui Opel Adam, Opel Corsa, Opel Mokka şi Opel Astra.

Referitor la capitolul noutăţi tehnologice care îşi fac apariţia pe Opel Monza Concept, şi habitaclul vine cu idei inovatoare, printre care se numără o planşă de bord care renunţă la butoane şi display-uri, transformând bordul într-un ecran de proiecţie 3D cu ajutorul a 18 proiectoare LED. Imaginile difuzate de acestea pot fi personalizate în funcţie de preferinţele pasagerilor, toate elementele funcţionale ale maşinii fiind proiectate pe bord şi controlate prin comenzi vocale sau manual, de pe volan.

Conceptul Opel Monza va fi expus public la Salonul de la Frankfurt începând cu 10 septembrie, oferind posibilitatea tuturor doritorilor să facă cunoştinţă de aproape cu unul dintre cele mai inovatoare concepte ale expoziţiei.

Recomandate:

Porsche ar putea renunța la mașinile electrice în China pe fondul scăderii dramatice a vânzărilor - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la mașinile electrice în China pe fondul scăderii dramatice a vânzărilor

Porsche analizează serios posibilitatea de a opri comercializarea modelelor sale electrice în China, ca urmare a unui declin puternic al vânzărilor în această piață strategică.

Inna
Volvo planifică să producă un nou SUV electric în SUA, pentru a evita taxele impuse de Trump - Photo
Noutăți
Volvo planifică să producă un nou SUV electric în SUA, pentru a evita taxele impuse de Trump

 Volvo ia în considerare extinderea producției de vehicule în Statele Unite prin introducerea unui SUV cu propulsie electrificată, care ar putea fi XC60 sau XC90, la uzina din Rid

Inna
(FOTO) Aston Martin DBX S debutează cu 717 CP și modificări aerodinamice spectaculoase - Photo
Noutăți
(FOTO) Aston Martin DBX S debutează cu 717 CP și modificări aerodinamice spectaculoase

Aston Martin ridică din nou ștacheta în segmentul SUV-urilor de lux, prezentând oficial noul DBX S, o versiune îmbunătățită care duce performanța modelului DBX la un nou nivel. Acest

Inna
Volkswagen atinge pragul de 1 milion de masini electrice produse, cu un ID.3 GTX Performance - Photo
Noutăți
Volkswagen atinge pragul de 1 milion de masini electrice produse, cu un ID.3 GTX Performance

 Volkswagen a atins o etapă majoră în tranziția sa către mobilitatea electrică: producerea mașinii electrice cu numărul un milion. Exemplarul care a marcat acest moment este un Volkswag

Inna
Aston Martin limitează exporturile către SUA din cauza taxelor vamale - Photo
Noutăți
Aston Martin limitează exporturile către SUA din cauza taxelor vamale

 Aston Martin a anunțat o reducere temporară a exporturilor de vehicule către Statele Unite, ca reacție directă la noile taxe vamale de 25% impuse de administrația americană.Constructorul

Inna